Franța va pedepsi depășirea limitei de viteză cu închisoare

de Tiberiu Safta
Luni, 29.12.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Depășirea limitei de viteză cu 50 km/h va fi pedepsită cu închisoare în Franța, începând de câteva zile. Anterior, această încălcare a legii era pedepsită doar cu amendă.

Legislația rutieră a fost schimbată recent în Franța pentru a pedepsi mai dur șoferii care depășesc limita de viteză. Potrivit noii reglementări, publicate în Monitorul Oficial francez încă de săptămâna trecută, șoferii care depășesc limita de viteză cu 50 km/h sau mai mult pot fi condamnați cu până la 3 luni de închisoare. Pe lângă condamnare, șoferii care sunt prinși că depășesc viteza legală cu peste 50 km/h vor primi și o amendă de 3750 euro.

Până în prezent, șoferii din Franța care depășeau limita de viteză cu mai mult de 50 km/h erau doar amendați cu 1500 euro și pierdeau 6 puncte de pe permisul de conducere. Această încălcare era considerată o infracțiune doar în caz de recidivă. Conform noii legislații, infracțiunea va fi prezentă și în cazierul judiciar al celor care au încălcat legea.

În Franța au fost înregistrate nu mai puțin de 63.217 de cazuri în care șoferii au depășit limita de viteză cu mai mult de 50 km/h în 2024, potrivit Departamentului pentru Siguranță Rutieră.

Tot în acel an au fost înregistrate 3190 de decese rutiere cauzate de încălcarea limitelor de viteză.

via Economica

Comentarii (14)

  • foarte bine. bravo franta.
    la fel trebuie facut si in romania.
    15 10
  • Volvo Security Centrum
    Noi muncim, nu clefetim !

    Suntem singurii care deținem produsele necesare pentru ca clienții noștri să nu zăbovească în temniță.

    Volvo, The Power of Slow.
    19 13
  • Inexorabil
    Acum sunt hipocausticu', nu mai sunt de la Calafat.
    9 8
  • Mircea Badea
    foarte nasol! sper sa simta macar la alegeri revolta soferilor!

    in curand te trezesti cu conturile inghetate sau chiar la beci pe motivul ca ai mers cu 81 pe o strada goala noaptea/duminica.

    sa faca marcajele mai vizibile si semafoare cu adevarat inteligente ii depaseste pe acesti "sefi ai populatiei".
    12 15
  • Mircea Badea
    sa interzica la toate masinile la itp/vanzare sa prinda peste 130 daca ii tine!
    10 8
  • alahuakbari
    pe soferi sa ii bage la bulau ii baga. pe musulmani jihadisti islamisti teroristi si negrotei salbatici maimute care violeaza fetele si copilele si pe injunghietori si decapitatori strigatori de alahu akbar - pe aia nu ii baga la bulau. la aia le da rezidenta, cetatenie, casa sociala si bani despagubire pentru ca au suferit traume pentru ca au fost reclamati pentru ca au comis fapte de care ei nu stiau ca nu se fac in europa, nu stiau ca nu se pupa cu cultura lor nativa si au suferit emotional, tu!!!
    18 7
  • Suveraniști
    Au apărut colegii de suferință, ca de obicei, cu tensiunea ridicată și bale în colțul gurii.
    7 13
  • parere
    UE este in stadiul terminal...
    16 13
  • Căcălin Legionarescu
    Când voia lui Dumnezeu se va face patrioții vor avea voie să depășească viteza legală și cu 100km/h. Este un drept strămoșesc câștigat pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt când calul românesc mânca jăratec dumnezeiesc pentru a apăra glia străbunilor de hoardele năvălitoare.
    12 10
  • Bălăceanca
    Noi am făcut autobahn pe coridoare, sub presiunea adolfilor cazați aici permanent.
    Acceptam donații mașinuțe de jucărie, în stare bună, musai mărci germane.
    6 4
  • adrian
    pentru alcool si viteza peste 50 peste limita trebuie inchisoare la categoria "tentativa de omor"
    15 6
  • Adrian… de acord la alcool peste o anumită limită, pentru ca este premeditat. In ceea ce privește depășirea cu peste 50 km a limitei sunt sigur ca toți șoferii au fost cel puțin o dată în această situație.
    5 10
  • Pe principiul tara arde si baba se piaptana,...zeci de mii de criminali invadatori fac tot felul de belele si guvernantii aia ai lor pe principiu "tara merge perfect deci hai sa pedepsim cu inchisoarea depasirea vitezei"
    2 2
  • Ai dovezi pentru acei zeci de mii de criminali învadatori? TikTok nu se pune.
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru