Duminica, 18.09.2011
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Nu înţelegi utilitatea unui break decât atunci când îl utilizezi la adevărata sa valoare. Poate să nu-ţi placă forma unui break, poţi să-l urăşti pentru că break-urile ţi se păreau din alt film pe vremea împuşcatului, poţi să-l consideri o maşină care nu-ţi oferă atât de multe pe cât anunţă sau că un sedan este cel puţin la fel de încăpător. Nu judeca o maşină până în momentul în care urci la volan şi o conduci, Preferabil pe lungimea a câteva sute de kilometri. Cu familia şi cu bagajele aferente.
IDEAL PENTRU DISTANŢE LUNGI
Astra ST-ul pe care Automarket l-a testat până la Frankfurt şi înapoi s-a dovedit alegerea perfectă în condiţiile în care bagajele jurnaliştilor nu înseamnă doar haine de schimb, ci mai ales gadget-uri de toate felurile. Laptop-uri, tablete, aparate foto, accesorii, trepiede, umbrele, lumini şi husele aferente tuturor. O echipă de jurnalişti care porneşte la drum poate fi foarte uşor confundată cu una de spioni care pleacă în recunoaştere tehnologică undeva peste graniţă. Pe noi ne-au salvat acreditările la Salon şi legitimaţiile de jurnalişti, soluţie care funcţionează de fiecare dată la vamă sau la controale de orice tip.
Evident, dezavantajul aparatelor este faptul că ele trebuie mutate în cameră şi coborâte de fiecare dată când înnoptăm. Nu ştim dacă logica asta are în spate o manie a persecuţiei căpătată în 20 şi ceva de ani petrecuţi în România sau e doar o luare de poziţie în faţa potenţialului românesc peste hotare, dar măsurile de precauţie nu pot fi niciodată rele.CONSUM ÎN RITM CU VITEZA DE RULARE
După 4200 de kilometri, Astra ST arată un consum mediu mixt de 7.0 litri/100 km. Ar putea părea puţin cam mult pentru un motor CDTI de 1.7 litri şi 125 de cai putere, noi am considerat că e unul normal având în vedere faptul că am petrecut 40% din distanţă rulând cu viteze de peste 150 de kilometri pe oră. Pe de altă parte, o familie care merge prin Europa cu maximum 130 de km pe oră şi vizitează oraşele interesante de pe drum se poate aştepta la un consum de 6.0-6.5 litri/100 km. Dacă nu rulează în modul Sport.
Apropo de modul Sport, am avut ocazia de a-l testa la întoarcere, pe Valea Oltului, acolo unde funcţia overboost a motorului pare că-ţi oferă 20-30 de cai în plus. Răspunsul pedalelor este mult mai rapid, suspensiile se întăresc vizibil iar luminile din bord lasă albul de complezenţă pentru un roşu agresiv.
Opel spune că şi direcţia se îmbunătăţeşte, dar modificările nu sunt neapărat radicale. Oricum, răspunsul volanului pe viraje este corect chiar şi în modul Standard.Automarket va redacta un test ceva mai detaliat (în secţiunea noastră dedicată) în care vom prezenta comportamentul noului Astra ST în cursul acestei săptămâni. Până atunci, ne bucurăm că a mai trecut un mare salon auto, că am văzut maşinile care vor umple showroom-urile în următorii ani şi că toate acestea s-au tradus pe site-ul nostru printr-o secţiune dedicată foarte bine concepută şi desenată, care a crescut traficul portalului cu 15-20% în perioada Salonului Auto de la Frankfurt. Urmează şi alte trei interviuri interesante de la Salon (urmăriţi secţiunea de interviuri în următoarele zile!). De luni revenim la muncă. Ne revedem cu un road trip de salon în luna martie. La Salonul Auto de la Geneva. Următorul mare eveniment de acest tip care are loc în Europa.
Ştiri despre Opel
-
Germanii de la Opel și-au regândit strategia de electrificare. Compania din Russelsheim a abandonat planurile de a comercializa numai vehicule cu zero emisii, în Europa, începând din 2028. (Marti, 26 August)
-
Constructorul german de automobile marchează șase decenii de la debutul unui model foarte important pentru marcă. Este vorba despre Kadett B, care a debutat în 1965 cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt. (Joi, 21 August)
-
Constructorul din Russelsheim a publicat primele imagini oficiale și informații despre noul concept Corsa GSE Vision Gran Turismo. Debutul este programat pentru Salonul Auto de la Munchen, iar din toamna acestui an va putea fi condus în jocul Gran Turismo 7. (Miercuri, 20 August)
-
Constructorul german de automobile anunță o nouă versiune de top pentru modelul Grandland electric. Oferă 325 de cai putere, tracțiune integrală și o autonomie maximă de până la 501 kilometri. (Joi, 12 Iunie)
-
Opel a publicat primele imagini și informații despre conceptul Frontera Gravel. Premiera publică este programată pentru data de 30 mai. (Marti, 27 Mai)
Oricum nu veti putea obine niciodata consumul declarat de producator din diverse motive!
DIn punctul meu de vedere noul Opel Astra ST este o masina ok din mai toate punctele de vedere: design, motorizari, preturi, etc!
Nu va place - nu cumparati!
Apropo de Frankfurt, am tinut enorm sa vad salonul si am fost tare dezamagit. L-am vizitat Joi 15 septembrie intr-o aglomeratie groaznica, efectiv se statea la coada la toate masinile noi si/sau interesante. Unele modele nici nu puteai sa le vezi din cauza masei de oameni. Cu mai multa placere imi aduc aminte de salonul din 2007 de la Bucuresti. Personal am ajuns la concluzia ca nu merita efortul si timpul pierdut sa vizitezi un salon auto la o asemenea distanta. Merita doar in conditiile in care mergi hotarat sa-ti comanzi o masina sau esti in business-ul legat de auto. La cel mai amarat dealer din Romania poti sa iei contact cu masinile mai bine decat la un salon auto.