Prima generație Audi Q3 a debutat în 2011 și a cunoscut imediat succesul. În ultimii 14 ani, constructorul din Ingolstadt a comercializat peste două milioane de exemplare Q3, la nivel global. Altfel spus, nu greșești dacă îl consideri ca fiind unul dintre cele mai populare modele din gamă.
Acum, germanii de la Audi au publicat o primă imagine teaser cu noua generație Q3. Mai mult, au confirmat și data lansării oficiale. Evenimentul va avea loc în data de 16 iunie.
În ceea ce privește designul exterior, putem spune că nu mai este o surpriză, având în vedere că prototipurile au fost surprinse de multe ori în teste, chiar și fără camuflaj.
Acestea fiind spuse, Audi pregătește o grilă frontală nouă, blocuri de lumini frontale duble, jante cu design nou și, cel mai probabil, stopurile vor fi unite de o bandă LED.
Așa cum spuneam, debutul noii generații Q3 este programată pentru data de 16 iunie.
via Audi
Luata cu 50k anul trecut, anul asta nu iau mai mult de 30k pe ea, cea mai mare tzeapa ever.