Se apropie un final de epocă pentru fanii mărcii Subaru. Potrivit unor noi informații apărute în presă, 2027 va fi ultimul an pentru legendarul motor boxer al mărcii pe piața europeană. După acel an, Subaru va vinde doar modele electrice.
Ultimele modele care primesc acest motor sunt Outback, Impreza, Crosstrek și Forester. Toate aceste modele vor fi retrase de la vânzare pe Bătrânul Continent la finalul lui 2027. Astfel, începând din 2028, gama Subaru ar urma să fie alcătuită doar din 3 modele electrice, mai exact Solterra, Uncharted și E-Outback, toate dezvoltate în colaborare cu Toyota.
Potrivit publicațiilor Autonext și Auto Motor und Sport, Subaru a precizat cele două motive pentru care va retrage motorul boxer din Europa. Primul motiv este legat de nivelul de emisii, iar al doilea motiv este legat de siguranță. Subaru consideră că adaptarea motorului său boxer la noile regulamente mai stricte privind emisiile și siguranța este mult prea costisitoare.
Motorul boxer este, practic, o bună parte a identității mărcii japoneze. Primul model care a primit acest motor a fost Subaru 1000, lansat în 1966. De atunci, Subaru a devenit singurul producător consacrat care s-a folosit de motorul boxer pentru întreaga sa gamă. Acest motor se regăsește inclusiv sub capota legendarului Impreza WRX STI.
via Motor1










Comentarii (1)