Feedback

VIDEO: BMW M2, mai rapid pe circuit decât Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio

Publicat Miercuri, 09.08.2017
de Bogdan Mirică
Comenteaza 2
VIDEO: BMW M2, mai rapid pe circuit decât Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio - Poza 1
Poate fi un BMW M2 mai rapid decât un Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio pe circuit? Se pare că da, după ce englezii au dovedit asta pe circuitul de la Anglesey.

Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio și cei 510 cai putere ai săi și-au trecut în cont performanțe foarte bune pe circuitul de la Nurburgring și nu numai. Sedanul italienilor este văzut ca o adevărată rachetă, gata să se ia de gât cu numele grele și populare ale segmentului: BMW M3 și Mercedes-AMG C63 S.

Ce se întâmplă însă când cei mici se ridică cu pretenția că sunt mai buni decât Alfa Romeo Giulia?

BMW M2 este clar mai timid decât fratele M3 când vine vorba despre resurse. Are un motor de 3.0 litri, cu șase cilindri în linie, care dezvoltă doar 365 de cai putere. Ajutat însă de un șasiu bine gândit și de o masă totală mai mică, BMW M2 poate fi o adevărată armă pentru circuit.

Jethro Bovingdon, omul care semnează testele pe circuit ale canalului media Drive Tribe, a încercat actualul BMW M2 pe circuitul din Anglesey, Marea Britanie. Timpul obținut de cel mai mic membru al familiei M a fost unul excelent: 1:40:68. Cei care nu sunt familiarizați cu celebrul circuit britanic și cu timpii obținuți acolo nu vor înțelege valoarea.

Dacă ne raportăm însă la celelalte mașini care au rulat pe circuit, vedem că performanța lui M2 este fantastică. BMW M2 a scos un timp mai bun decât Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio (1:41:55). Mai mult, M2 s-a prezentat mai bine și decât supercaruri ca japonezul Honda NSX (1:41:70) sau englezul Aston Martin V12 Vantage S (1:40:80).


Comentarii (2)

  • Pe ultimul sector, primul viraj a fost atacat foarte larg cu Giulia => viteza de ieire a fost afectata si pt ca urma o linie dreapta lunga, timpul a avut de suferit. Daca o sa comparati timpii o sa vedeti ca timpul pe ultimul sector a facut diferenta.....
    8 1
  • multi ziaristi auto spun ca e cel mai bun M produs vreodata... si paradoxal e cel mai ieftin dintre toate M-urile actuale... 60 mii e pretul unui Porsche Boxter insa BMW-ul e mai practic si probabil ofera aceeasi placere in a-l conduce

    @Pike
    crezi ca s-a facut o singura incercare pe acel circuit? este vb despre cel mai bun timp pe tur din mai multe tururi parcurse... daca Giulia s-a comportat asa in acel viraj se poate presupune ca a avut un comportament subvirator care nu a putut fi ameliorat nici in incercarile prealabile sau ulterioare
    7 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru