Test de anduranta Renault Megane Coupe (2008)

Renault Megane Coupe (2008) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 17.09.2010
Preţul succesului

De cele mai multe ori, cei care trec pragul unui showroom din România se gândesc la banii de care dispun în cont pentru o maşină nouă şi mai puţin la cheltuielile lunare pe care le va presupune noul membru al familiei. Pentru că în fond, o maşină nouă este acea rudă care apare de nicăieri, dispusă să te ajute necondiţionat, dar care vine cu propriile cheltuieli. De preferat pentru orice şofer este ca "ruda" să fie cât mai puţin pretenţioasă.

Timp de 40 de zile, Renault Megane Coupe a devenit cel de-al şaselea membru al redacţiei Automarket, la datorie în fiecare dimineaţă, gata să încheie programul cât mai târziu în noapte. Remuneraţia lui Megane Coupe s-a dovedit a fi una acceptabilă, specifică unui diesel, pe care nu am apucat însă să o calculăm complet din cauza perioadei scurte a testului.

Când spun complet mă refer la costul unei revizii, aşteptată abia peste 2500 de kilometri, sau la costul asigurării Casco. Nu mai vorbim despre impozitul anual pe care îl va plăti clientul, unul nu foarte mare având în vedere că motorul nu depăşeşte 2.0 litri.

Costul unui banal RCA

Am calculat în schimb costul asigurării auto obligatorii, RCA, care pentru maşina testată de noi pleacă de la 611 lei luna aceasta, dacă poliţa se încheie pe o perioadă de 12 luni. Preţul creşte însă în funcţie de societatea de asigurare aleasă de client, valoarea putând să depăşească uşor 1000 de lei şi să se oprească chiar la 1821 de lei.

Costul carburantului

Ne vom referi însă şi la ceea ce şoferul simte din plin atunci când are o maşină: costul carburantului. După GPL, motorina este carburantul cu cele mai multe avantaje pentru buzunarul celui de la volan.

Preţul actual, care oscilează undeva între 4.5 şi 4.65 RON, este apropiat de cel al benzinei, însă avantajele se simt atunci când priveşti media de consum indicată de computerul de bord.

De-a lungul celor 4100 de kilometri parcurşi la volanul francezului, cifra medie a consumului a oscilat, însă nu a sărit niciodată mai sus de 6.5 litri. Pe tot parcursul testului, coupe-ul a înghiţit în total 244.5 litri de motorină. Făcând un calcul simplu, cu un preţ mediu al motorinei de 4.55 de lei, cele 40 de zile de plimbare au avut nevoie de un buget de aproximativ 1112 RON, o sumă destul de mare, dar care se justifică prin distanţa parcursă în tot acest timp.

Costul activităţilor de îngrijire

Bineînţeles, o maşină mai are nevoie şi de îngrijire în această perioadă, ceea ce presupune o spălare periodică, atât la exterior cât şi la interior. Dacă decideţi să vă ocupaţi de treaba asta singuri, veţi economisi destul de mult într-o lună. Spun asta pentru că o spălătorie automată din Bucureşti, vă poate taxa cu până la 24 de lei pentru o îngrijire exterioară completă.

Din când în când trebuie să vă aduceţi însă aminte şi de interior, care va mai adăuga încă 15 lei facturii finale. Nu uităm nici de atenţia cuvenită celui care s-a ocupat de întregul proces şi ajungem astfel la aproape 45 de lei pentru fiecare spălare.

Sunt însă şi alternative mai ieftine, dar care vă solicită mai mult timp.

În cazul nostru, faptul că redacţia se află în vecinătatea unuia dintre cele mai mari şantiere ale Bucureştiului a fost sinonim cu vizite frecvente la spălătorie. Au fost zile în care camioanele au aşternut praf chiar şi la câteva ore de la spălare.

În concluzie, Renault Megane Coupe se poate dovedi o maşină decentă, care nu va băga mâna adânc în buzunarul proprietarului său. Totul depinde de kilometrii pe care cel de la volan intenţionează să îi facă în decursul unui an şi de cantitatea de praf pe metrul pătrat, existentă în zona în care locuiţi.

Comentarii (13)

  • Stanila
    mi se pare o masina mai mult pentru femei de bani gata sau barbati emo
    7 44
  • :))) ce sa mai zic,sincer masina e prea misto,lasa-ne cu parerea ta
    26 6
  • megane
    eu totusi nu sunt convins ca masina din testul vostru e un best buy dpdv performata/costuri... mai e si vorba aia...cat dai atata face... si suntem prea saraci pt lucruri proaste...
    6 10
  • ....
    bai Stanila tot cu "frizura'n 0 si 2" ai ramas?
    14 6
  • a trecut criza?
    frate da de unde era societatea aia de asigurari care ia 1900 e asigurare rca (sa nu-mi spui ca are si clienti)sau spalatorie cu 45 lei???banuiesc ca la bucale ori nu e criza ori testul s-a desfasurat la monte carlo...estimativ unde stau eu(n-are imortanta unde)...210 ron asigurare motor 1600 pe 6 luni si 16 ron interior+exterior la spalatorie(fara ceruire)
    6 1
  • ps
    masina-i faina !!!
    8 1
  • nu prea este voie sa scrii numele firmelor la comentarii , dar iti recomand sa accesezi sectiunea RCA de pe pagina principala a Automarket, vei afla rapid care societate de asigurari nu doreste sa inchee polite in romania ;)

    ( am gasit un 1240ron pt 12 luni, dar poate nu am introdus datele corect :P )
    3 1
  • stanila dute frate d'aici...i'ati tu pisicuta sau golfuletz ca or sa fie mai fiabile..daca stii ce inseamna...
    4 2
  • Stanila
    fah Golful meu 3 va face pe toti!!! am aproape 400.000 km cu motoru si nu papa ulei pe cand astia cu Renault dupa 40.000 se arde motoru.
    2 18
  • pt stanila
    prafule
    Iti recomand ca atunci cand esti in fata calculatorului sa-ti dai ochelarii jos de pe ochi cat si punga de pe cap, poate asa te vei trezi la realitate.
    5 0
  • hai sa ne umflam muschii de cocalari
    stai linistit ca am vazut si cielo cu 400000 pe ea..
    1 0
  • antonny
    pentru domnul editor .....
    Domnule Bogdan Mirica ....ASTA E TEST DE ANDURANTA ????...CHIAR E PENIBIL IN 40 ZILE ABIA AI FACUT 4100 KM SI ASTA SPUS DE TINE ....MIE IMI IESE DOAR 2800 KM ASA DESFASURAT 1000 KM IN EPISODUL 2 SI 1800 KM IN EPISODUL 3 IN EPISODUL 4 AI PARCAT MASINA IN FATA REDACTIEI SI NE-AI RELATA 24 ZILE INTERIORUL MASINI .....CUM PUTETI SA SPUNETI K E O MASINA DECENTA SI K NU BAGA MANA ADANC IN BUZUNAR ???NU STITI NICI CAT COSTA PRIMA REVIZIE
    2 2
  • articol
    Cred ca e unul din cele mai proaste articole pe care le-am citit la voi pe site. Pai la ce ma intereseaza cat costa o spalare a masinii, ca doar costa la fel pentru orice masina. Cu ce ma afecteaza ca e megane coupe sau skoda superb? M-ar fi interesat la cati km se fac reviziile in comparatie cu alte modele din clasa, sau cat costa efectiv revizia ca aici sunt diferente! Chiar si polita de asigurare CASCO era de 10 ori mai important sa-mi spune-ti cat ar costa decat spalatul masinii.
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru