Echipele nu au ajuns la un acord pentru reducerea costurilor

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 10.01.2011
Echipele nu au reuşit încă să ajungă la un acord privind reducerea costurilor în sezonul 2011, însă Red Bull Racing a negat că a cheltuit mai mulţi bani decât prevede regulamentul.

Echipele au anunţat la Marele Premiu al statului Singapore de anul trecut planurile pentru semnarea unui acord pentru reducerea costurilor, botezat Resource Restriction Agreement, care urmează să intre în vigoare în perioada 2011-2017.

Cu toate acestea, părţile implicate nu au reuşit să ajungă la o înţelegere unanimă în urma numeroaselor întâlniri de la finalul anului trecut, fapt ce pune în pericol unitatea acestora. Se vehiculează că Red Bull Racing a fost echipa care a protestat cel mai vehement, solicitând ca anumite cheltuieli să nu fie incluse în RRA, printre care şi cele dedicate dezvoltării sistemului KERS.

În plus, solicitarea austriecilor de a clarifica tipul de penalizări impuse echipelor care încalcă RRA au condus la speculaţii privind bugetul team-ului pentru sezonul 2010, însă Red Bull a negat că a cheltuit mai mulţi bani decât avea dreptul pentru sezonul precedent. "Contrar speculaţiilor, am aderat complet la RRA în 2010, iar Red Bull Racing a avut probabil al treilea sau al patrulea buget în F1.

Am atins o eficientă grozavă în reducerea costurilor comparativ cu cheltuielile externe. Cu toţii suntem în favoarea reducerii costurilor, iar RRA este o cale bună de a reuşi asta, atât timp cât este consistent, corect, echitabil şi transparent pentru toate activităţile echipelor. Nu vrem să revenim la un campionat dominat de trenul de rulare", a declarat Christian Horner, şeful echipei Red Bull Racing.

Echipele se vor reuni din nou la începutul acestui an pentru a ajunge la un acord final privind reducerea costurilor în perioada 2011-2017. Teoretic, în cazul în care o înţelegere nu va fi posibilă, echipele ar trebui să respecte precedentul acord de tip RRA, valabil pentru perioada 2010-2012.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru