Todt, acuzat de încălcarea regulamentului şi a eticii FIA

de Daniel Popescu
Marti, 10.09.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
David Ward, rivalul lui Jean Todt la funcţia de presecdinte al FIA, îl acuză pe francez că a încălcat regulamentul şi etica forului mondial, folosindu-se de postul său pentru a obţine voturi.

David Ward, fostul preşedinte al Academiei FIA care a anunţat la finalul săptămânii trecute că va candida la funcţia supremă în forul mondial, a lansat marţi un atac la adresa lui Jean Todt.

Într-un comunicat de presă, Ward susţine că francezul s-a folosit de întâlnirile FIA pentru a obţine voturi formale în scris înainte de începerea oficială a campaniei electorale.

"FIA organizează şi plăteşte întâlniri în jurul lumii, inclusiv pentru a discuta cum vor beneficia regiunile datorită resurselor şi activităţilor FIA. Am aflat că, la aceste întâlniri, unele cluburi auto au fost solicitate să semneze angajamente formale în scris pentru a sprijini campania de realegere a lui Todt sub forma unor 'inţelegeri de sprijin'. Este vital ca procesul de alegeri al FIA să aibă loc într-o manieră corectă, democratica şi transparentă. Cred că solicitarea unei semnături de sprijin în aceste circumstanţe reprezintă o încălcare serioasă a regulamentului şi codului etic al FIA", a declarat britanicul într-un comunicat de presă.

Urmareste Automarket
Ward speră ca atitudinea lui Todt să fie verificată de Comitetul de Etică al FIA, însă nu este foarte clar ce tip de sancţiuni ar putea primi actualul preşedinte al forului mondial în cazul în care va fi găsit vinovat.

"Plângerea va permite Comitetului de Etică să investigheze legitimitatea acestor înţelegeri, circumstanţele în care au fost solicitate semnături şi dacă este corectă utilizarea resurselor FIA pentru ambiţiile personale ale lui Todt la întâlnirile FIA", a adăugat el.

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al FIA vor avea loc în 9 decembrie.

Via ESPNF1

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru