Feedback

Audi e-tron Sportback Concept: un SUV coupe electric de 500 CP cu autonomie de 500 de kilometri, lansat în producție de serie în 2019

Publicat Marti, 18.04.2017
de Daniel Popescu
Comenteaza 1
Audi e-tron Sportback Concept anticipează lansarea în producție de serie a unui SUV coupe electric de 500 de cai putere cu o autonomie de peste 500 de kilometri.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Audi a planificat lansarea pe piață a 3 modele electrice până în 2020, iar la Salonul Auto de la Shanghai a dezvăluit conceptul unui SUV coupe botezat e-tron Sportback Concept. Acesta urmează să fie dezvoltat în versiune de serie începând din 2019 și va fi practic versiunea coupe a SUV-ului electric pregătit pentru anul viitor și derivat din Audi e-tron quattro Concept prezentat în 2015.

Partea frontală iese în evidență prin blocurile optice echipate cu aproximativ 250 de LED-uri și logo-ul Audi iluminat de asemenea cu LED-uri amplasat în partea centrală, într-o zonă în care în mod tradițional ar fi fost grila.

Pe părțile laterale se remarcă faptul că oglinzile convenționale sunt înlocuite de mici camere video, despre care constructorul german afirmă că vor fi disponibile și în versiunea de serie. De asemenea, portierele sunt lipsite de mânere, iar jantele au o dimensiune masivă: 23 inch.

Urmareste Automarket
Conceptul are o lungime de 4.9 metri și o lățime de 1.98 metri, astfel că din punct de vedere al dimensiunilor face parte din același segment ca modele precum BMW X6 și Mercedes-Benz GLE Coupe. Audi nu a furnizat imagini detaliate cu interiorul, însă a menționat în comunicatul de presă că volanul are 3 brațe și are logo-ul de asemenea iluminat, în timp ce sub consola centrala există mai multe ecrane cu funcții touch.

Propulsia este asigurată de 3 motoare electrice, dintre care un motor amplasat pe frontal și două pe puntea spate. În mod standard, cele 3 unități furnizează 435 de cai putere, însă există și un mod boost prin care poate ajunge la 500 de cai putere, iar accelerația 0-100 km/h se realizează în 4.5 secunde. Bateria Li-Ion este răcita cu lichid, are o capacitate de 95 kWh și asigură o autonomie de peste 500 de kilometri confrm standardului european NEDC.

Via Audi


Comentarii (1)

  • "Propulsia este asigurată de 3 motoare electrice, dintre care un motor amplasat pe axul central și două pe puntea spate."

    AM, văd că mi-ați șters comentariul de ieri. Din ce observ, nici măcar n-ați avut bunăvoința să corectați această frază. Sau, mai grav, nici nu vedeți eroarea. Așa că revin cu aceeași problemă. Poate ne luminați și ne spuneți care este axul central al acestei mașini.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru