Feedback

Hattrick PSA: Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo împart titlul International Van of the Year 2019

Publicat Miercuri, 19.09.2018
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 5
Hattrick PSA: Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo împart titlul International Van of the Year 2019 - Poza 1
Hattrick PSA: Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo împart titlul International Van of the Year 2019 - Poza 2
Hattrick PSA: Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo împart titlul International Van of the Year 2019 - Poza 3
Titlul de Vehiculul Comercial al Anului 2019 merge în familia PSA. Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo sunt cele trei utilitare care împart premiul acordat de juriul format din cei 25 de jurnaliști europeni.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo împart titul de Vehiculul Comercial al Anului 2019. Anunțul a fost făcut în cadrul Salonului de Vehicule Utilitare IAA din Hanovra, Germania.

Anul acesta, juriul IVOTY (International Van of the Year) a fost format din 25 de jurnaliști din 25 state europene. Cele trei modele dezvoltate de grupul PSA pe platforma EMP2 au primit 127 de puncte, în timp ce următorul clasat a fost Mercedes-Benz Sprinter, utilitara germană reușind să adune doar 92 de puncte.

Este a treia oară în istorie când Opel reușește să obțină acest titlu. În 1992, nemții învingeau alături de Astra Van, iar în 2002 câștigau mulțumită lui Vivaro.

"Sunt foarte mândri de acest titlu. Reușita scoate în evidență posibilitățile pe care Opel le poate accesa prin intermediul grupului PSA", a declarat Michael Lohscheller, CEO-ul Opel.

Citroen Berlingo reușește să își treacă în cont pentru a doua oară titlul de Vehiculul Comercial al Anului 2019. Prima reușită a fost în 1997.

"Reprezentanții Citroen sunt încântați că noul Berlingo a primit din nou acest titlu. Premiul scoate în evidență saltul făcut de cea de-a treia generație Berlingo în materie de finisaje", a declarat Linda Jackson, CEO-ul Citroen.

Am păstrat pentru final noul Peugeot Partner. Deși utilitara constructorului francez încă nu a fost lansată oficial pe piață (debutul este programat peste câteva săptămâni), reprezentanții International Car of The Year au ales ca titlul "International Van of the Year 2019" să fie împărțit și cu reprezentanții constructorului din Sochaux. Noul Partner este al cincilea vehicul din gama Peugeot care primește acest premiu din 1992 și până astăzi.


Comentarii (5)

  • SIMPLE MINDS
    Nu-l zaresc pe Tavares in preajma trofeului ,cel mai probabil rusinat fiind de realizarea estetica Opel.:-)) Daca nou venita marca sub umbrela PSA a reusit sa devina *premianta* cu un astfel de *invelis* in anul 2019 mai ca-s convins ca se datoreaza contributiei considerabile pe care au avut-o cele doua surioare dinspre Mulhouse si Malmaison la inevitabila medie aritmetica.Ca altfel.........:-))
    5 0
  • Parere
    Cine mai crede in clasamentele astea?
    3 4
  • Marin Boldeanu: Cand este preconizata aparitia unui Opel Grandland X cu tractiune integrala... Raspunde
  • SIMPLE MINDS
    Mea culpa pentru Leul din Sochaux. Sper ca-s acceptate chiar si cu intarziere.
    3 0
  • tre' sa recunoastem...pana acum ii este cald si bine lui Opel in compania fratilor vitregi

    si asta in ciuda guristilor care deja se pregateau (si se grabeau ca fata mare la...) sa asiste la pomenirea (cu bocete si plansete) a noului venit.

    zic
    6 0
  • Foarte “subtil”, viene, ce să “zic”. Dar moş inexo nu se simte lezat de aluzia ta. Pentru că, într-adevăr, Opel va pieri…Bineînţeles însă că tu nu poţi opera decât cu concepte “palpabile”. Pentru culoarul tău mintal standard (la care opacitatea stânga-dreapta este asigurată), asumarea libertăţii de creaţie, afirmarea identităţii de sine şi iniţiativa definitorie sunt delicte grave împotriva “civilizaţiei avansate” şi “valorilor democratice”. Alea care te iau sub aripa lor (ignorând elementarul gest de a te întreba, în prealabil, dacă vrei sau dacă îţi convine) şi-ţi impun “posibilităţile de dezvoltare” (ironia sorţii: durabilă).

    Ce-i drept, nici fostul proprietar nu se ţinea departe de experienţe tipice categoriei sublime “reducerea costurilor”. Dar tot ce contează (valabil pentru toate timpurile, fără amprentă culturală) este ca maşina (oricare şi de orice fel) să te transporte din punctul A în punctul B, corect? Şi angajaţii lui “Opel” să-şi primească lefurile (dacă ar fi să ne pese cu adevărat de ei, fără ipocrizie). Astfel, “toată lumea râde, cântă şi dansează” (titlul unei vechi comedii muzicale sovietice).

    PS. “Idealistu’ lu’ peşte prăjit”. Nu mă supăr…De fapt, în mod axiomatic, nu datorită unora tributari mentalităţilor “desuete”, “reacţionare” (şi care ştiţi voi la ce se pretează contra vântului…), obţin companiile profituri “babane”.

    PPS. Bezele (sincere).
    0 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru