UPDATE cu prețurile în România. Noutăți majore în gama BMW: Seria 7 primește primul motor diesel cvadri-turbo din lume, iar M240i devine mai rapid decât M2

de Bogdan Mirică
Luni, 11.07.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW anunță noutăți importante în gama sa. Limuzina Seria 7 primește primul motor diesel cvadri-turbo din lume, iar micul M235i xDrive devine mai rapid decât modelul de performanță M2 Coupe.

La începutul acestei luni aflam împreună că BMW se pregătește să rupă din nou barierele tehnologice în segmentul motoarelor diesel cu un nou propulsor cvadri-turbo. Se pare că informațiile s-au concretizat mai repede decât ne așteptam și constructorul german a introdus deja primul său model echipat cu primul model cu patru turbine din lume.

BMW 750d, prima limuzină cu motor cvadri-turbo

Așa cum anticipam, este vorba despre BMW Seria 7, nava amiral a producătorului din Munchen. Versiunea diesel va fi recunoscută după indicativul 750d sau 750Ld xDrive. Unitatea păstrează aceeași capacitate de 3.0 litri, dar poate livra 400 de cai putere și 760 de Nm, ușor mai mult decât vechiul diesel tri-turbo care livra 381 de cai și 740 de Nm.

Motorul devine cel mai puternic diesel cu șase cilindri din lume, iar performanțele sale sunt cu adevărat imprsionante, dacă ne gândim că la 1000 de turații ai deja 450 de Nm. Cuplul maxim de 760 Nm se resimte pe o plajă de turații cuprinsă între 2000 și 3000 rpm. Conectat la o transmisie automată cu opt rapoarte, agregatul ajută Seria 7 să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 4.6 secunde. Varianta cu ampatament mărit are nevoie de 4.7 secunde pentru același sprint. Asta înseamnă sprinturi cu 0.3 secunde mai rapide.

Esential 400 de cai putere oferă noul diesel cvadri-turbo instalat pe Seria 7.
340 de cai putere oferă acum noile BMW M140i și M240i.
4.2 secunde sunt necesare pentru ca M240i xDrive să accelereze de la 0 la 100 de km/h.
Deși poate părea surprinzător, noul diesel cvadri-turbo este și mai eficient cu 11% decât cel cu trei turbine.
Consumul mediu se situează între 5.9 și 5.7 litri, iar emisiile oscilează între 149 și 154 g/km.

În România, prețul de listă al noii versiuni dedicate gamei Seria 7 este de 111.000 de euro cu TVA inclus.

BMW M240i și 140i

Și pentru că o noutate nu vine niciodată singură, pe lângă noul motor cvadri-turbo introdus pe Seria 7, BMW a anunțat și un plus de putere pentru mezinii familiei: Seria 1 și Seria 2. Ambii primesc ceva mai multă putere atunci când sunt comandați alături de motorul bi-turbo de 3.0 litri. Unitatea cu șase cilindri în linie primește 15 cai putere și 53 de Nm în plus, pentru a totaliza 340 de cai și un cuplu motor de 500 Nm.

Cum era și normal, versiunile echipate cu acest motor sunt redenumite: M135i devine M140i, iar coupe-ul M235i devine M240i.

Mai multe resurse sub capotă sunt sinonime și cu performanțe îmbunătățite: ambele își reduc timpul de accelerare până la 100 de km/h cu 0.3 secunde. Asta înseamnă că M140i ajunge la 100 de km/h în 4.8 secunde, atunci când este asociat unei transmisii manuale, și în 4.6 secunde atunci când primește cutia automată cu opt trepte.

La nivel de prețuri, un BMW i40i xDrive în versiune cu 3 uși pleacă de la 46.500 de euro cu TVA inclus.

Dacă se optează și pentru versiunea cu xDrive, timpul scade la un incredibil 4.4 secunde.

Cifrele sunt similare și pentru M240i. Diferența este făcută de M240i xDrive, care poate atinge 100 de km/h în 4.2 secunde. Performanțele pot crea îngrijorare printre fanii diviziei M, având în vedere că actualul M2 Coupe ajunge la 100 de km/h în 4.5 sau 4.3 secunde, în funcție de tipul transmisiei. Prin urmare, BMW joacă riscant încercând să acopere toate preferințele publicului.

Alături de modificările aduse motoarelor, modelele BMW primesc și transmisii revizuite, un sistem Launch Control (doar pentru versiunile automate) și o tehnologie care funcționează împreună cu GPS-ul pentru a selecta cea mai bună treaptă de viteză și a asigura tracțiunea ideală (doar pentru versiunile automate).

Comentarii (21)

  • mai rapid pe prima suta, da .... dar M inseamna mult mai mult decat o liniuță si asta va ramane destul de clar pentru toata lumea.
    44 5
  • Si garanteaza ei ca nu exista nici un risc sa pice turbinele alea ? Nu as avea curaj sa cumpar asa ceva....mai ales ca sunt la inceput !
    26 31
  • Pe mine ma distreaza consumul de 5,7 si 5,9. Poate traiesc eu pe alta lume, dar am impresia ca in ciuda tehnologiilor noi aplicate la fiecare generatie noua de motoare noi, ele tot atat consuma. Hai, recunosc, start-stop aduce un beneficiu, dar in rest nu vad nici un progres real. Se anunta de fiecare data scaderi de consum de minim 10%. Asta daca il pui in oras, tot 10-12 litri iti ia. La fel cum un motor 2litri motorina tot 7-7,5 ia in oras, si asta de 15 ani de zile.
    42 6
  • Ai rezumat excelent Dane situatia consumurilor anuntate de la o generatie la alta. 9-11 litri iti ia un Logan nou de 1.2 75 cp prin Bucuresti, la jumate din greutatea monstrului din articol. Cel putin 15 litri mananca bestia prin Bucurestiul aglomerat.

    Abureala e mare si e apanajul marketingului. Pe de alta parte nu vad de ce la o masina de +87.000 euro o tin langa cu consumul, mai ales ca diferentele vs. turbo benzinare sunt infime la ora actuala in cazul dieselurilor de puteri asemanatoare.
    24 5
  • @Scorpionul.frustrant
    Scuze ca ti-am lasat ''frustrat'' la ID, asa ramases memorat , si mi-a fost lene. Dar de data asta chiar ai un +1 de la mine pt cele spuse. Hai ca te indrepti spre bine ;)
    2 22
  • @DanG si @Andy
    Pe undeva aveti dreptate legat de consum. Daca insa facem o comparatie intre performantele motoarelor, la aceleasi cilindree, avem performante net superioare. Adica de la motoare de 1,9 - 2l diesel, de 90 -130 de cp, am ajuns la cilindree mai mici si ;a puteri si cu 100 % mai mari in conditii de consum similare. E un progres as zice.
    La benzina e identic. Am avut o masina cu motor de 1,6 si 102 cp care consuma cat cea de 1.8 si 160 de cai pe care o am acum. Acelasi model, apropo.
    25 2
  • @Pavl. Ok, aici ai dreptate. Practic consumul scade foarte putin, in schimb creste foarte mult puterea si implicit performantele.
    20 1
  • GigelPurcel
    Motoare diesel cu 7 turbine, nu cu 4, se faceau inca din anii '60-'70 pe locomotive. BMW-ul n-a facut decat sa se inspire de acolo si sa adapteze pe un motor de masina aceasta tehnologie. Deci nimic nemaivazut, doar ca 99,99% din popor habar nu are ce se construieste prin lume la un moment dat , in schimb imediat sunt atenti la reclame.
    5 16
  • da, ai iteles bine, garanteaza ei ca nu cad turbineele alea cel putin trei ani.
    6 11
  • @@Scorpionul.frustrant
    Si cu toate astea tot ti-am dat manuta rosie :)))) ramasase memorat in mintea si instinctul meu ca la spunsele madalesciene sa dau rosu :))))
    20 3
  • Multi se acresc cand vad 4 turbine, dar a remarcat cineva cuplul de la motorul asta? La 1000 rpm are mai mult cuplu decat 95% din masinile de pe strada. Asta e un motor pe care te bazezi in orice situatie, indifferent de treapta in care se afla masina in momentul respectiv.

    Si inca ceva. Cine-si permite masina asta, isi permite si s-o intretina ca la carte macar in prima parte a vietii. Dupa ce ajunge in Europa de Est la sh, sau 7th hand e cu totul alta mancare de peste.
    25 4
  • someone
    totusi, doar 19 cai si 20 nm in plus de la o extra-turbina, mi se pare putin. cu siguranta ca acum raspunsul si consumul e altfel, dar aceste cifre se puteau obtine dintr-o resoftare.
    as vrea sa pot spune ca au gandit bine cei de bmw inainte sa faca miscarea asta f indrazneata, dar de data asta parca nu sant de acord cu ei. de ex, noul v8 diesel de pe SQ7, cu compresor electric si biturbo, cu cuplul maxim deja la 1000rpm, mi se pare mai interesant.
    21 4
  • Tehnologia aia care funcționează împreună cu GPS -ul oare nu poate fi folosită și la detectarea pomilor, șanțurilor și altor mașini pe stradă? sau poate ajută la parcarea în locuri special amenajate, nu pe trotuare sau pe câte 2 locuri de parcare. Nu de alta dar dacă ajungi în 4,3 secunde cu mașina în pom sau în altul, nu prea e o performanță cu care să te lauzi.
    10 9
  • Până la o turbină pe cilindru mai au un pic (un an sau doi). Deși dacă mă gândesc bine cu atâtea turbine ar putea renunța la motorul termic deoarece s-a inventat motorul cu aer comprimat ecologic 100% și nu ar mai fi nevoie de varianta hibridă ca facelift. Și când mă gândesc că mașina comunismului s-a defectat deoarece au pus toată puterea în clabson parcă am mai puțină încredere în modelul ăsta cu care câștigi 0,1 s la ați rupe gâtul.
    9 6
  • cvadri-cancer
    cuplu mare e bun doar pt cei care nu stiu sa tureze motorul.
    probabil cu motorul asta vor merge la relanti tot timpul ca asa e logic la ei.
    10 8
  • @cvadri-hater, poate nu stiai, dar Rolls Royce a fost una din cele mai silentioase masini din istorie datorita ... motorului mare, care mergea relaxat la 1000 rpm in ultima treapta de viteza. Nu era silentios datorita izolarii fonice sau tehnologiei spatiale. A fost conceput de la bun inceput pentru lux si confort. Care se traduc intre altele si prin silentiozitate.

    Spre deosebire de barbarii orientali din Londra care-si tureaza camilele cum au vazut la ma-sa si la tac-su acasa.
    5 2
  • someone
    domnilor, consumul nu mai are unde sa scada...daca producatorii anunta la fiecare generatie un consum mai mic cu 10% decat la precedenta, in 3 generatii masinile mici diesel vor ajunge sa consume 0,1 litri avand aceeasi putere. asa cum zicea si danG si pavl, consumul se cam stabilizeaza, insa creste puterea si performanta. si cred ca aceasta teorie e valabila atat la motoarele diesel cat si cele pe benzina.
    iar aceste consumuri ridicol de mici sant date dupa normele vechi de testare, inca in vigoare.
    in ceea ce priveste masina, cred ca bmw a vrut sa faca un motor diesel puternic de cilindree mica, din cauza fiscalitatii. pentru ca daca vrei diesel de peste 400 cai, mi se pare mai potrivit noul motor audi V8, actualmente si pe noul panamera. desi imi place bmw mai mult decat audi
    6 0
  • band007
    UNU: cum dreq un motor de 3 litri, V6, turbo, turbo, turbo, torbo, (adica de 4 ori), pus pe o masina de talia unui BMW seria 7, poate sa consume atit de putin ???
    DOI: de cind un autovehicul 4x4 e mai sprinten decit un 4x2, la aceeasi motorizare ???
    DACA VREAU SF CITESC ASIMOV SAU CLARKE, NU ARTICOLELE VOASTRE !!!
    0 4
  • band007
    UNU: cum dreq un motor de 3 litri, V6, turbo, turbo, turbo, torbo, (adica de 4 ori), pus pe o masina de talia unui BMW seria 7, poate sa consume atit de putin ???
    DOI: de cind un autovehicul 4x4 e mai sprinten decit un 4x2, la aceeasi motorizare ???
    DACA VREAU SF CITESC ASIMOV SAU CLARKE, NU ARTICOLELE VOASTRE !!!
    0 4
  • band007
    UNU: cum dreq un motor de 3 litri, V6, turbo, turbo, turbo, torbo, (adica de 4 ori), pus pe o masina de talia unui BMW seria 7, poate sa consume atit de putin ???
    DOI: de cind un autovehicul 4x4 e mai sprinten decit un 4x2, la aceeasi motorizare ???
    DACA VREAU SF CITESC ASIMOV SAU CLARKE, NU ARTICOLELE VOASTRE !!!
    0 5
  • UNU: cum dreq un motor de 3 litri, V6, turbo, turbo, turbo, torbo, (adica de 4 ori), pus pe o masina de talia unui BMW seria 7, poate sa consume atit de putin ???
    DOI: de cind un autovehicul 4x4 e mai sprinten decit un 4x2, la aceeasi motorizare ???
    DACA VREAU SF CITESC ASIMOV SAU CLARKE, NU ARTICOLELE VOASTRE !!!
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru