Red Bull Soapbox Race 2014: 51 de echipaje trăznite au luat startul în cursa automobilelor propulsate de gravitaţie

de Dragoș Băltățeanu, Foto: Dragoş Savu
Luni, 15.09.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Calea 13 Septembrie din Bucureşti a fost capturată timp de o zi de nebunia cursei de maşini improvizate din Red Bull Soapbox Race. Automobilele propulsate de gravitaţie şi pilotate de echipaje trăznite au făcut deliciul publicului.

În anii trecuţi, Bucureştiul se obişnuise cu evenimentele trăznite marca Red Bull. În 2005, 2007 şi 2010, Red Bull Flugtag a adunat o mulţime de echipaje nebune care îşi construiau aparate de zbor artizanale cu ajutorul cărora planau graţios în Dâmboviţa. Publicul era încântat, distracţia era asigurată. A urmat apoi o perioadă de pauză în organizarea acestui tip de evenimente, Red Bull România concentrându-se pe susţinerea altor proiecte. Anul acesta, trăznăile Red Bull au revenit în Bucureşti sub forma Red Bull Soapbox Race, o cursă dedicată automobilelor construite artizanal şi propulsate doar de gravitaţie.

Red Bull Soapbox Race 2014 s-a desfăşurat pe Calea 13 Septembrie din Bucureşti, pe partea cea mai înclinată a acestei artere din Capitală. Rampa de start a fost amplasată în dreptul intersecţiei cu strada Uranus, iar linia de sosire era în dreptul Pieţei Francofoniei. Deşi nu a fost cea mai abrupta stradă din Bucureşti, iar traseul de 400 metri lungime a fost desenat simplist, cu doar două şicane formate din baloţi de paie şi două săritori de mici dimensiuni, echipajele s-au distrat pe cinste atacând coborârea.

Viteza mică a însemnat mai mult timp pentru spectacol, publicul fiind amuzat de echipajele trăznite şi maşinile lor ciudate.

Ar fi fost însă loc pentru câteva tribune pentru publicul spectator, vizibilitatea de pe trotuare fiind limitată. În plus, evenimentul a durat destul de mult, publicul perindându-se constant de-a lungul celor câtorva ore bune. Pentru organizarea traseului s-au folosit 3.2 kilometri de garduri şi 4.000 baloţi de paie. 

Calea 13 Septembrie a fost luată cu asalt de echipaje trăznite.

Anunţat pentru ora 13, evenimentul propriu-zis a început la ora 13.30. Înainte ca echipajele să îşi facă curaj pentru a prezenta momentul artistic în faţa juriului, toate automobilele trăznite s-au aliniat în spatele rampei de lansare. Aici au format un soi de grilă de start, publicul putând interacţiona cu echipajele de la distanţa gardului de protecţie. Din cele 80 de înscrieri iniţiale, la competiţie au ajuns 51 de echipaje, plus câteva maşini demonstrative care au efectuat coborârea în afara concursului. 

Podiumul Red Bull Soapbox 2014

Urmareste Automarket
Dintre echipajele înscrise s-a remarcat Ionel şi Canibalii Vegetarieni, show-ul făcut la start şi construcţia automobilului impresionând juriul.
Deşi nu a avut cea mai rapidă coborâre, echipajul de canibali avea să se claseze pe primul loc după ce punctele au fost cumulate. Locul doi a fost ocupat de către Zombie Mobil, iar podiumul a fost completat de către The Punishers. Cea mai rapidă coborâre a fost înregistrată, culmea, de către echipajul Moby Dick, cu ajutorul unui automobil în formă de balenă. Ei au parcurs traseul în 37.54 secunde, în timp cea cel mai lentă coborâre a aparţnut echipajului Eva 1 punct 0 cu un timp total de 155.75 secunde. Clasamentul complet poate fi regăsit mai jos. 

Comentarii (5)

  • Un video ar fi fost mai fain decat 40 de poze
    9 0
  • Bai superb ... ce sa zicem ... la cat mai multe evenimente auto si de acest gen in Romania !
    5 0
  • Nu suntem interesati de reclama mascata! Multumim redactiei!
    1 7
  • @men:
    Pai, daca relatau despre F1, WRC, DTM etc., ce mai ziceai?
    2 0
  • Zici ca e o zi obisnuita din traficul din bucuresti... :).
    Fu gluma, ba !
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru