Feedback

Skoda Kamiq este numele celui mai mic SUV din gama cehilor: modelul va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Geneva

Publicat Joi, 24.01.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 2
Skoda Kamiq este numele celui mai mic SUV din gama cehilor: modelul va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Geneva - Poza 1
Skoda Kamiq este numele celui mai mic SUV din gama cehilor: modelul va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Geneva - Poza 2
Skoda a publicat o nouă imagine teaser cu viitorul Kamiq, "crossover-ul de oraș" pe care cehii îl vor lansa în cadrul Salonului Auto de la Geneva. În prezent, numele Kamiq este folosit în China pe un "SUV de oraș".

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În urmă cu doar câteva zile, Skoda a publicat primul teaser cu versiunea de serie a conceptului Vision X, prototip expus anul trecut în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

Acum, oficialii din Mlada Boleslav vin cu o nouă imagine teaser, dar dezvăluie și numele viitorului SUV. Conform reprezentanților Skoda, noul model va fi botezat Kamiq, aceeași denumire pe care cehii o folosesc deja în China pentru un SUV de oraș. Versiunea dedicată exclusiv pieței din Asia a fost prezentată în prima jumătate a anului trecut, iar până la finalul lunii decembrie, cehii au reușit să vândă circa 28.000 de unități.

Skoda Kamiq, versiunea dedicată exclusiv pieței din China.

Viitorul Skoda Kamiq este descris drept un "crossover urban" cu o gardă la sol generoasă, dar cu agilitatea unui hatchback. Noul SUV va fi produs pe platforma MQB-A0 a grupului Volkswagen și ar urma să ofere mai mult spațiu la interior decât Volkswagen T-Cross sau Seat Arona.

Noul Skoda Kamiq va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care își deschide porțile în 5 martie. Primele zvonuri spun că viitorul SUV va oferi doar unități pe benzină, Kamiq urmând să împrumute propulsoarele disponibile în acest moment pe hatchback-ul Fabia facelift.


Comentarii (2)

  • The body is 4,390 mm long, 1,781 mm wide and 1,593 mm high.

    In opinia mea ca SUV de oras il vad cel mai bine pe Suzuki Vitara: lungime 4175mm, latime 1775mm.
    5 2
  • ACE - Craiova
    S-ar parea ca modelul va fi echipat doar cu versiuni fara tractiune integrala.
    Cat anume este garda la sol - cine stie ?!
    7 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru