Hamilton a primit trofeul Bandini

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 22.07.2010
Lewis Hamilton s-a declarat onorat să primească Trofeul Bandini pentru performanţele realizate în sezonul 2009 al Formulei 1.

Lewis Hamilton a fost prezent în localitatea Brisighella de lângă oraşul italian Bologna pentru a primi Trofeul Bandini, acordat de organizatori pentru rezultatele obţinute anul trecut în Formula 1.

Chiar dacă nu a luptat pentru titlul mondial, britanicul în vârstă de 25 de ani s-a evidenţiat prin performanţele obţinute în a doua jumătate a sezonului, când a fost de altfel şi pilotul cu cele mai multe puncte câştigate. Ceremonia de premiere a avut caracter public, motiv pentru care numeroşi fani s-au adunat la teatrul Via Spada pentru a urmări decernarea trofeului.

"Este o mare onoare să fiu selectat pentru un premiu care sărbătoreşte adevăratul spirit al Formulei 1. Aşteptam cu nerăbdare acest moment de când am auzit pentru prima oară că voi primi Trofeul Bandini. Aceasta este o parte superbă a lumii şi este o experienţă specială să fiu aici. Mă simt privilegiat să devin o parte din moştenirea lui Lorenzo Bandini şi să mă alătur unui grup de precedenţi câştigători format din piloţi talentaţi şi de succes", a declarat Hamilton după primirea trofeului.

Ultimii doi câştigători ai trofeului, Sebastian Vettel şi Robert Kubica, s-au prezentat la festivitate la volanul unor monoposturi de Formula 1, iar printre ceilalalti câştigători ai acestui premiu se numără Felipe Massa, Mark Webber, Fernando Alonso, Kimi Raikkonen, Michael Schumacher, Juan Pablo Montoya, Jenson Button, Jarno Trulli şi Jacques Villeneuve.

Trofeul Bandini este acordat piloţilor cu merite deosebite în sezonul precedent al Formulei 1 şi reprezintă un tribut pentru pilotul italian Lorenzo Bandini, decedat într-un tragic accident suferit în Marele Premiu al statului Monaco din 1967.

Via | AutoMoto

Comentarii (1)

  • bravo
    mamma mia !!!
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru