Hamilton, extaziat după victoria dificilă de la Spa

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 30.08.2010
Lewis Hamilton este încântat de victoria obţinută la Spa-Francorchamps, însă a admis că a avut noroc să evite un accident în ultimele tururi ale cursei.

Lewis Hamilton a revenit pe prima poziţie a clasamentul general după ce a câştigat Marele Premiu al Belgiei, profitând de eroarea comisă la start la principalul său rival, Mark Webber.

Pilotul echipei McLaren a admis că este entuziasmat dde această victorie, întrucât a fost obţinută în condiţii dificile din cauza averselor de ploaie.

"Sunt atât de fericit şi de recunoscător să fiu în această poziţie. Dacă ai astfel de lucruri într-o cursă, poate fi o loterie. Să câştig după o situaţie dificilă, şi am fost binecuvântat să scap... sunt atât de fericit, atât de extaziat", a declarat campionul mondial din sezonul 2008 la conferinţa de presă de după cursă.

Hamilton a fost la un pas să abandoneze în turul 35, la scurt timp după apariţia ultimei averse de ploaie, când a ieşit în decor în virajul opt şi a trecut la câţiva milimetri de glisierele de protecţie. Britanicul a virat însă la timp şi a revenit pe traseu tot pe prima poziţie, pe care şi-a păstrat-o până la final.

"Condiţiile erau foarte primejdioase când a început din nou să plouă.

Pierdeam temperatura în pneuri şi nu ştiam cât de mult să forţez. Am frânat târziu, am blocat o roată şi am ieşit în decor în virajul opt. Am mers până aproape de zid şi am trecut razant pe lângă el cu extremitatea aripii. Am avut noroc să scap, pentru că era foarte alunecos acolo şi nu puteam face nimic", a adăugat el.

În plus, britanicul a admis că în unele momente ale cursei a fost mai lent decât Webber şi Robert Kubica, cei doi piloţi care l-au acompaniat pe podiumul de premiere.

"Echipa a făcut o treabă remarcabilă în acest weekend. În unele locuri nu am fost la fel de rapizi ca aceşti băieţi, dar este grozav că, atunci când suntem aproape, putem maximiza. Sunt foarte fericit să fiu aici, sus", a încheiat el.

Via | FIA

Comentarii (4)

  • LH
    Un pilot exceptional cu viitor. La mai mult spectacol!!!!!!!!!
    24 5
  • Zeița Fortuna
    De acest aspect vorbeam în comentariile anterioare...

    Acest pilot devine tot mai moderat în afirmațiile sale, asta spre diferență de vociferările fanilor... Acel viraj era să-l coste victoria. Dar Fortuna dublată de o mână de pilot adevărat au adus laurii victoriei.

    Bravo Hami, atât ptr victorie, cât și ptr delarațiile realiste și decente.
    18 1
  • Super pilot
    Eu sigur cred ca in aceste momente se gandeste cum sa`l linisteasca pe Alonso . Cum sa-i explice ca toate se vor rezolva si Alonso o sa iasa campoin anul acesta :)))))))))))))))))))) Bravo baiete! Meriti sa iesi campoin mondial!
    8 1
  • HAM
    Bravo baiete, o s-o dai in bara in ultima cursa ca de obicei, norul nu ramane niciodata dator. Acum l-a avut dar cand vei mai avea nevoie de el iti va intoarce spatele. Pana unde sa mai tii mana intinsa ca la pomana?
    0 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru