Printre ele se remarcă victoria obţinută în 1929 în primul Mare Premiu al statului Monaco din istoria motorsportului, dar şi cele două triumfuri din Cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1937 şi 1939.
Cel de-al doilea război mondial marchează însă începutul declinului: fabrica din localitatea Molsheim din regiunea franceză Alsacia aflată la vremea respectivă în interiorul graniţelor Germaniei ajunge o ruină, iar fondatorul Ettore Bugatti încetează din viaţă în 1947. Povestea Bugatti este însă departe de a se încheia.
Formula 1, obiectivul suprem
La trei ani după încetarea operaţiunilor, Roland Bugatti, unul dintre fii lui Ettore Bugatti, decide să renască numele constructorului francez şi să-l readucă în atenţia lumii. Cea mai simplă metodă pentru îndeplinirea acestui obiectiv este participarea în Formula 1, competiţie aflată deja în al şaselea an de existenţă care se bucură de o popularitate tot mai mare în Europa, dar care începe să prindă rădăcini inclusiv în Statele Unite.Totuşi, Roland Bugatti este conştient că nu deţine abilităţile de design ale tatălui său pentru a se putea descurca de unul singur, motiv pentru care apelează la serviciile lui Giacchino Colombo. Acesta îşi câştigase reputaţia pentru desenul lui Alfa Romeo 158, monopostul cu care Nino Farina a câştigat în 13 mai 1950 prima cursă de Formula 1 din istorie şi, ulterior, titlul mondial, dar şi pentru Alfa Romeo 159, care i-a adus primul dintre cele cinci titluri lui Juan Manuel Fangio.
Bugatti Type 251, monopostul cu două inovaţii
Cu ajutorul unui buget de aproximativ 250.000 de dolari, Colombo pune bazele monopostului Bugatti Type 251, dotat cu un motor în opt cilindri dispuşi în linie. Această configuraţie îi permite lui Colombo să monteze unitatea de propulsie în spatele pilotului, astfel că Bugatti Type 251 devine unul dintre primele monoposturi cu motor amplasat în spate. Obiectivul a fost ca motorul să furnizeze 275 CP, însă în cele din urmă echipa a fost nevoită să se mulţumească cu 230 CP.A doua inovaţie este reprezentată de suspensia faţă. În locul frânelor din tambur, Colombo mizează pe discuri de frâne moderne şi un sistem de ventilaţie corespunzător pentru a obţine un avantaj tehnic în faţa concurenţei. Între timp, cutia de viteze are cinci trepte, iar masa monopostului ajunge la 750 de kilograme.
Alegerea debutului: Marele Premiu al Franţei din 1956
Odată monopostul construit, Roland Bugatti mai avea de rezolvat doar două aspecte: cursa de Formula 1 la care să participe şi numele pilotului care să-l reprezinte. Întrucât vorbim despre un constructor francez, alegerea lui Bugatti este de la sine înţeleasă: Marele Premiu al Franţei din 1956 de pe circuitul de la Reims, care revenea în calendar după absenţa cauzată de tragedia de la Le Mans din anul precedent.
În schimb, selectarea unui pilot potrivit a fost mai dificilă. Evident, acesta trebuia să aibă naţionalitate franceză, însă Jean Behra, Robert Manzon sau Andre Simon, toţi cu experienţă în Formula 1, erau deja sub contracte cu alte echipe.
În cele din urmă, alegerea fost Maurice Trintignant, un pilot caracterizat prin evoluţiile sale constante şi fără erori, astfel că se potrivea perfect profilului căutat de Roland Bugatti. În plus, francezul concurase sporadic pentru Bugatti şi înainte de cel de-al doilea raboi mondial. Trintignant avea contract cu Vanwall pentru întreg sezonul 1956, însă echipa a acceptat să-l "împrumute" la Bugatti pentru Marele Premiu al Franţei.
O reprezentaţie ruşinoasă
Roland Bugatti nu îşi făcea iluzii că poate câştiga Marele Premiu al Franţei, însă avea ambiţia de a se descurca onorabil.Antrenamentele libere demonstrează din plin că, în ciuda inovaţiilor sale, Bugatti Type 251 nu se poate compara cu monoposturi rivale precum Ferrari D50 sau Maserati F250, însă dezamăgirile vin în calificări: Trintignant este cu 19 secunde mai lent decât Fangio, care obţine pole position-ul cu un timp de 2:23.3, şi se poziţionează doar pe locul 18 al grilei de start din cei 20 de piloţi participanţi.
Prin urmare, perspectivele pentru cursă nu erau deloc îmbucurătoare, însă francezul progresează până pe poziţia a 16-a la finalul primului tur.
După 12 tururi, Trintignant ajunge pe locul 13, atât după câteva depăşiri, dar şi în urma abandonului suferit de Stirling Moss. Motorul lui Bugatti Type 251 nu este suficient de puternic pentru a spera la o clasare în primii 10, însă Trintignant nici nu are timp pentru a încerca o astfel de aventură: în turul 18, în urma unei defecţiuni la pedala de acceleraţie, francezul este nevoit să abandoneze.Retragerea
Planurile lui Roland Bugatti prevedeau ca, după Marele Premiu al Franţei, să participe şi la Cursa de 24 de ore de la Le Mans cu acelaşi monopostul Type 251. Deşi echipa construise alte două exemplare, acestea nu aveau să mai fie folosite în curse, întrucât Bugatti este prea dezamăgit de contra-performanţa de la Reims şi decide să părăsească lumea sporturilor cu motor.
În schimb, el identifică o nouă oportunitate de afaceri şi intră în domeniul componentelor pentru avioane. Compania Hispano-Suiza cumpăra Bugatti în 1963 şi, până în 1977, îşi schimbă încă o dată proprietarul, dar şi numele. 10 ani mai târziu, antreprenorul italian Romano Artioli achiziţionează brandul Bugatti, care în 1998 intră în portofoliul constructorului german Volkswagen.
Totuşi, indiferent de popularitatea de care se bucură în prezent modelul Bugatti Veyron, fanii motorsportului îşi vor aduce cu siguranţă aminte cu o undă de tristeţe de ceea ce a fost cândva Bugatti Type 251 şi de încercarea nereuşită a lui Roland Bugatti de a cuceri din nou lumea sporturilor cu motor.
Comentarii (0)