Primul trailer pentru noul joc F1 2019: monoposturile vor putea fi personalizate, iar lansarea are loc în 28 iunie

de Daniel Popescu
Joi, 28.03.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Codemasters a publicat primul trailer pentru noul joc F1 2019, care va fi lansat oficial în 28 iunie și care va permite utilizatorilor să modifice culorile monoposturilor.

Codemasters a anunțat joi primele detalii oficiale despre F1 2019, ediția din acest an a jocului oficial al Formulei 1.

Producătorul de jocuri a publicat un trailer de aproape 30 de secunde care scoate în evidență principală noutate a ediției din acest an. Astfel, pentru prima oară în istoria jocului lansat inițial în 2009, utilizatorii vor avea posibilitatea să personalizeze monoposturile în alte culori decât cele oficiale.

"Monopostul va fi disponibil în sistem multiplayer, respectă regulamentul din 2019 și vine cu o gamă variată de culori pentru a oferi utilizatorilor un nou nivel de personalizare", precizează oficialii Codemasters.

De asemenea, producătorul afirmă că a colaborat cu departamentul tehnic al Formulei 1 pentru ca designul monoposturilor să respecte regulile aplicate începând din acest sezon.

"Pentru prima oară, utilizatorii vor fi capabili să urce în spatele unui monopost desenat în colaborare cu echipa tehnică a Formulei 1 condusă de Ross Brawn și Pat Symonds", au mai precizat cei de la Codemasters.

F1 2019 va fi disponibil pe platformele Windows, PlayStation 4 și Xbox One, iar lansarea este programată pentru 28 iunie.

Astfel, jocul se va lansa cu circa două luni mai devreme decât în anii anteriori. "Produsul poate fi jucat în același timp în care forma reală a campionatului începe să se contureze", a precizat Paul Jeal, directorul francizei pentru Formula 1.

Via RaceFans

Comentarii (2)

  • E aceeasi ciorba din 2010, reincalzita. Nu e un joc nou.
    6 0
  • Ba pardon, sunt modificari aduse in 2015 la engine-ul jocului. Din 2015 nu s-a mai schimbat mare lucru. ;)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru