Vettel anticipează că Mercedes va reveni în cursă. Ricciardo avertizează că vrea victoria

de Daniel Popescu
Sambata, 19.09.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel consideră că Mercedes va înregistra progrese în cursa din Singapore, iar Daniel Ricciardo este încrezător că va putea obţine victoria.

Esential 0.543 secunde a fost diferenta dintre Sebastian Vettel si Daniel Ricciardo
71 de curse au trecut de la ultimul pole position obtinut de Ferrari (Germania 2012)
32 de Mari Premii au trecut de la ultimul pole position realizat de Sebastian Vettel (Brazilia 2013)
Sebastian Vettel a obţinut sâmbătă pole position-ul în Marele Premiu al statului Singapore pe fondul unor probleme înregistrate de Mercedes cu setările monoposturilor. Pilotul Scuderiei Ferrari nu anticipa un astfel de rezultat şi este convins că Mercedes va reveni la ritmul obişnuit în cursa de duminică.

"Este o surpriză. Am crezut că ieri şi în această dimineaţă concurau intenţionat într-un ritm mai slab. Fără nicio îndoială, au cel mai puternic pachet în acest an, au un monopost foarte bun şi o unitate de propulsie foarte bună.

Au ceva probleme şi nu se simt deloc confortabili, dar nu i-aş exclude din luptă. Nu este cel mai uşor circuit pe care să depăşeşti, dar dacă ai ritm poţi reveni. Mă aştept să revină", a declarat germanul.

Ricciardo vrea să câştige cursa

Vettel este acompaniat pe prima linie a grilei de start de Daniel Ricciardo de la Red Bull Racing. Australianul este la cea mai bună performanţă personală din acest an şi, în condiţiile în care circuitul din Singapore este ultimul din calendarul acestui sezon care se potriveşte caracteristicilor monopostului Red Bull, acesta mizează pe obţinerea unei victorii de palmares.

"Cu siguranţă este cea mai bună şansă pentru mine. Când am venit aici ne-am gândit că va fi cea mai bună şansă pentru noi să revenim pe podium, iar rezultatul de astăzi ne consolidează încrederea. Duminică se câştigă punctele, dar ne-am pus într-o poziţie foarte bună. Evident, Vettel a fost de neatins, aşa că doi este cel mai bun loc pe care îl puteam obţine, dar duminică vom încerca să obţinem unul în plus", a explicat el.

Singapore - Grila de start - top 6:

Loc Pilot Echipa Timp Diferenta
1 Sebastian Vettel Ferrari 1m43.885s -
2 Daniel Ricciardo Red Bull/Renault 1m44.428s 0.543s
3 Kimi Raikkonen Ferrari 1m44.667s 0.782s
4 Daniil Kvyat Red Bull/Renault 1m44.745s 0.860s
5 Lewis Hamilton Mercedes 1m45.300s 1.415s
6 Nico Rosberg Mercedes 1m45.415s 1.530s

Marele Premiu al statului Singapore pe Automarket:

▶ Avancronica
▶ Cronica primei sesiuni de antrenamente
▶ Cronica celei de-a doua sesiuni de antrenamente 
▶ Cronica celei de-a treia sesiuni de antrenamente 
▶ Cronica sesiunii de calificari

Via Motorsport, F1i

Comentarii (1)

  • serban
    Mai curând cred în revenirea Mercedes în cursă, decât într-o eventuală victorie a lui Ricciardo ! Dar mai întâi, nu ar trebui să-l credităm cu cele mai mari șanse pe cel care deține pole-ul, mai ales într-o cursă pe un circuit aproape interzis depășirilor ? Știu că McLadiștii ar fi la un pas de sinucidere, totuși ...
    11 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru