Vettel regretă timpul pierdut duminică din cauza defecţiunilor tehnice

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 05.03.2012
Sebastian Vettel nu a putut evalua noul update introdus de Red Bull pe monopost din cauza unor defecţiuni tehnice suferite în ultima zi de teste de la Barcelona.

Red Bull Racing a încheiat cu un gust amar ultima sesiune de teste din această iarnă, după ce Sebastian Vettel a parcurs duminică doar 23 de tururi pe parcursul dimineţii.

Campionul mondial a fost nevoit să petreacă cea mai mare parte a timpului în garaj după ce a avariat aripa faţă, dar şi din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze, admiţând la final că este frustrat că nu a putut obţine date despre noul update.

"Aş vrea să pot spune mai multe despre ziua de azi, dar dimineaţă am avut o problemă, am ieşit de pe circuit şi am deteriorat aripa faţă şi a trebuit să revin la boxe. Ne-a luat ceva timp să revenim, iar înainte de pauză am avut o problemă la cutia de viteze, aşa că ne-a stricat toată ziua. După aceea nu am putut face nimic constructiv. Sincer să fiu, nu ar fi corect să judec update-urile acum, pentru că nu am parcurs multe tururi. Cred că sâmbătă am făcut un pas decent şi Mark Webber a avut o zi bună, aşa că ne vom baza pe acel test", a precizat dublul campion mondial.

Guillaume Rocquelin, inginerul de cursă al lui Vettel, încearcă însă să rămână optimist datorită performanţelor decente obţinute pe parcursul celor trei sesiuni de teste din această iarnă.

"Am rulat fără prea multe probleme înaintea sezonului şi să avem o zi atât de întreruptă în ultima zi este destul de dezamăgitor.

Dacă există o parte bună este că s-a întâmplat în ultima zi, iar Vettel a avut un parcurs bun în toate cele trei teste. Am învăţat multe, monopostul a progresat bine şi acum aşteptăm cu nerăbdare cursele", a precizat el.

Via | Red Bull

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru