Feedback

Alpina pregătește lansarea lui XB7: SUV-ul dezvoltat pornind de la BMW X7 va fi prezentat în 19 mai

Publicat Vineri, 15.05.2020
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 0
Alpina pregătește lansarea lui XB7: SUV-ul dezvoltat pornind de la BMW X7 va fi prezentat în 19 mai - Poza 1
Alpina va lansa noul XB7 în 19 mai. SUV-ul companiei din Buchloe are la bază actualul BMW X7 în versiunea M50i, iar conform zvonurilor, motorul V8 de 4.4 litri va oferi cel puțin 600 de cai putere.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În urmă cu câteva zile, Alpina a publicat primele imagini și informații referitoare la noile D3 S și D3 S Touring (versiuni dezvoltate pornind la BMW M340d și M340d Touring). Acum, specialiștii companiei din Buchloe pregătesc lansarea unui proiect dezvoltat pe baza lui BMW X7 (foto).

Acesta se va numi Alpina XB7 și va fi prezentat în 19 mai. SUV-ul cu șapte locuri ar urma să aibă la bază versiunea X7 M50i. Standard, modelul oferit de BMW este echipat cu motorul V8 de 4.4 litri care dezvoltă 530 de cai putere și 750 Nm. Conform surselor, versiunea Alpina XB7 ar urma să dezvolte cel puțin 600 de cai putere.

Unul dintre prototipurile viitorului XB7 a fost surprins în timpul testelor pe circuitul de la Nurburgring încă din toamna anului trecut, însă anumite elemente de caroserie au fost ascunse sub camuflaj.

Noul SUV pregătit de Alpina va miza atât pe mici elemente noi de caroserie, cât și pe o serie de îmbunătățiri pregătite pentru trenul de rulare. Totodată, vor exista modificări și la nivelul sistemului de frânare, dar și în dreptul transmisiei.

Aceleași surse menționează că în viitorul apropiat am putea vedea și un Alpina XD7 (versiune diesel), dar și un model dezvoltat pornind de la actualul Seria 8 Gran Coupe.

Via | Alpina | Motor1


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru