Bentley prezintă noul Bentayga Black Edition: jante de 22 de inch și 550 CP

de Alexandru Monenciu
Luni, 15.04.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul britanic de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Bentayga Black Edition. Pentru prima oară în 105 ani, celebrul logo al mărcii integrează aripi negre.

Bentley Bentayga a primit o nouă ediție specială, denumită Black Edition. Pe lângă culoarea exterioară neagră, britanicii propun 7 variante de accente contrastante, în nuanțele Mandarin, Galben Signal, Albastru Klein, Roșu Pillar Box, Ice, Verde Hyper și Beluga.

Avem apoi un set de jante de 22 de inch, etriere vopsite în aceeași nuanță contrastantă ca și restul elementelor exterioare și, pentru prima oară în 105 ani, celebrul logo Bentley integrează aripi negre.

De asemenea, pe montantul D regăsim o emblemă Black Edition.

La interior, pasagerii vor regăsi o tapițerie din piele Beluga, accente contrastante, sigla S neagră brodată pe scaune, logo Black Edition încrustat sub suprafața lăcuită și ornamente din fibră de carbon cu o țesătură nouă.

Noul Bentley Bentayga Black Edition poate fi comandat în două versiuni: Bentayga S Black Edition, cu un motor V8 de 4.0 litri, capabil de 550 CP și 770 Nm, suficient pentru 0-100 km/h în 4.5 secunde, și Bentayga Hybrid Black Edition.

Acesta din urmă combină un propulsor V6 TFSI, de 3.0 litri, o unitate electrică, pentru o putere totală de 456 CP.

În aceste condiții, suta de kilometri pe oră este atinsă în 5.3 secunde, iar viteza de top ajunge la 254 km/h.

via Bentley

Comentarii (1)

  • spaclu lu manole
    Cam asa trebuie sa arate o masina la un sfert de milion.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru