În urmă cu 12 ani, germanii de la BMW lansau producția de serie a mașinilor electrice, odată cu modelul i3. Acesta a fost asamblat pentru circa 10 ani la uzina din Leipzig, alături de primul model plug-in hybrid al companiei, i8.
De atunci, mașinile cu zero emisii au fost integrate în producția tuturor fabricilor BWM Group, din întreaga lume. Așa se face că, în 2024, mobilitatea electrificată a depășit 25% din volumele de producție, aproximativ trei sferturi dintre aceste automobile fiind electrice.
Mai mult, mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce au livrat deja un milion și jumătate de mașini electrice.
În prezent, toate uzinele din Germania produc modele cu zero emisii. Începând cu anul viitor, acest lucru se va întâmpla și la uzina din Spartanburg, SUA. Din 2027, mașinile cu zero emisii vor intra și pe linia de asamblare a uzinei din Mexic.
Până atunci, însă, BMW anunță acum atingerea unei borne importante de producție la uzina din Munchen. Aici tocmai a fost asamblat automobilul electrificat cu numărul 3 milioane.
Mașina aniversară este un exemplar 330e Touring, așadar echipat cu un sistem de propulsie plug-in hybrid, finisat în nuanța Albastru Portimao și destinat pieței din Marea Britanie.
Trebuie menționat că, la uzinele Grupului BMW, automobilele cu sisteme de propulsie electrificate și motoare termice sunt produse împreună pe aceeași linie de producție.
via BMW
Atata timp cat masina inca are un motor termic, indiferent cu ce scop, pentru mine e o masina clasica.
@zarnesteanu: depinde daca stii sa folosesti un PHEV si sa intelegi cum functioneaza.
Daca il incarci e masina pur electrica 90% din drumuri scurte (naveta, cumparaturi, dus copiii la scoala, etc).
Daca o iei pentru liniute, atunci uita de baterie pentru ca vei folosi motorul termic mereu.
Daca o iei pentru impresii si nu o incarci, iarasi e rau ca duci dupa tine o baterie mai grea.
Dar daca esti om normal la cap si iei PHEV pentru a o folosi ca PHEV, atunci e combinatia perfecta: ai masina electrica in oras si libertatea de miscare in afara si in vacante.