BMW marchează 50 de ani de Art Cars și Seria 3 cu o expoziție specială la muzeul din Munchen

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 18.06.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul german de automobile pregătește o expoziție specială, chiar la muzeul mărcii din Munchen, pentru a marca 50 de ani împliniți de colecția BMW Art Cars, dar și de modelul Seria 3.

Anul 1975 este foarte important pentru germanii de la BMW din două motive. Atunci a debutat Seria 3, un model reper pentru marca din Munchen, și tot atunci a apărut primul BMW Art Car. Este vorba despre un 3.0 CSL, pictat de artistul Alexander Calder, care a concurat în cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Acum, la 50 de ani distanță, BMW marchează cele două momente cu o expoziție specială la muzeul mărcii din Munchen. Expoziția și-a deschis deja porțile și este organizată până în data de 1 februarie 2026.

Vizitatorii vor putea admira trei modele Art Car, bazate pe BMW Seria 3 și anume un M3 GTR care poartă semnătura lui Sandro Chia, dar și exemplarele M3 de Grupa A proiectate de Michael Jagamara Nelson și Ken Done.

Expoziția face parte din Turneul Mondial BMW Art Car. Până acum, turneul a poposit în 12 piețe de pe cinci continente.

De-a lungul timpului, în colecția BMW Art Cars au intrat modele pictate de artiști de renume mondial, ca Frank Stella, Andy Warhol, Jeff Koons, Roy Lichtenstein, Esther Mahlangu sau Jenny Holzer.

via BMW

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru