Feedback

Detalii despre viitoarea generație BMW Seria 1: mai mult spațiu la interior și versiune M135i xDrive cu 306 CP

Publicat Miercuri, 27.03.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 2
BMW a publicat o serie de imagini cu viitorul Seria 1. Fotografiile sunt realizate în timpul testelor de la Miramas, Franța. Modelul promite mai mult spațiu pentru interior, un portbagaj mai generos, dar și o versiune M135i xDrive cu 306 CP.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW testează viitoarea generație Seria 1 în cadrul centrului de la Miramas din Franța. Pentru a mai îndulci așteptarea fanilor, nemții au publicat câteva imagini realizate în timpul testelor, dar și o serie de informații despre viitorul Seria 1.

Modelul de clasă compactă dezvoltat de constructorul bavarez va miza pe o arhitectură cu roți motrice față. În aceste condiții, BMW spune că noul Seria 1 va oferi mai mult spațiu pentru pasageri.

Spre deosebire de vechea generație, noul Seria 1 va oferi 33 de milimetri în plus în dreptul spațiului pentru picioare disponibil în cazul pasagerilor din spate. De asemenea, spațiul pentru cap a crescut cu 19 milimetri, diferență trecută tot în dreptul pasagerilor de pe bancheta din spate. În ceea ce privește capacitatea portbagajului, BMW spune că noul Seria 1 oferă un volum de 380 de litri, cu 20 de litri mai mult comparativ cu versiunea disponibilă în acest moment pe piață.

BMW susține că noul Seria 1 va fi disponibil și în versiunea M135i xDrive. Versiunea va fi echipată cu motorul de 2.0 litri benzină capabil să ofere 306 cai putere. Oficialii BMW nu menționează și cuplul motor, însă vorbim despre același propulsor disponibil pe X2 M35i. În cazul SUV-ului, unitatea oferă 450 Nm.

Totodată, BMW spune că noul Seria 1 va integra un nou sistem de control al tracțiunii. Acesta a fost introdus în premieră pe i3 S și propune o tehnologie instalată la nivelul unității centrale de comandă și nu în dreptul unității DSC (Dynamic Stability Control). Astfel, timpii de transfer se îmbunătățesc, iar nemții spun că reacția sistemului este de 10 ori mai rapidă. În plus, oficialii BMW spun că viitorul Seria 1 va primi și sistemul Performance Control menit să îmbunătățească și mai mult agilitatea oferită de modelul compact. 

Noua generație BMW Seria 1 va fi prezentată în a doua parte a anului curent, cel mai probabil în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, eveniment care își deschide porțile în luna septembrie.


Comentarii (2)

  • Andrei
    Noul Golf va matura pe jos cu anonimul asta. Serie 1 nu mai este un BMW, e o compacta oarecare.
    1 7
  • @Andrei saracu de tine!!
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru