Ford va închide o fabrică de motoare din Marea Britanie în 2020: peste 1.700 de angajați vor fi concediați

de Daniel Popescu
Joi, 06.06.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford a anunțat că va închide o uzină de motoare din Marea Britanie în septembrie 2020, ca urmare a scăderii cererii pentru astfel de componente. Uzina are în prezent circa 1.700 de angajați.

Ford a anunțat joi o nouă măsură în cadrul amplului program de restructurare a operațiunilor de pe Bătrânul Continent.

Constructorul american a confirmat că va închide uzina de motoare din localitatea britanică Bridgend până în septembrie 2020.

Uzina are o capacitate de producție de 750.000 de motoare pe an, însă Ford a anunțat că producția de unități AJ-V8 pentru Jaguar Land Rover va fi mutată la alta uzină, în timp ce cererea globală pentru motorul EcoBoost de 1.5 litri care echipează modele precum Fiesta ST și Focus este în continuă scădere.

Oficialii Ford susțin astfel că decizia nu are nicio legătură cu Brexit, însă 1.700 de angajați își vor pierde locul de muncă. În plus, Stuart Rowley, președintele Ford Europa, a admis că Ford ar putea reevalua anumite uzine din Marea Britanie în cazul unei ieșiri din Uniunea Europeană fără un acord cu privire la taxele vamale.

"Dacă va fi un Brexit fără acord va trebui să evaluăm mediul de afaceri în privința taxelor vamale.

Dacă mediul de afaceri se va schimba semnificativ, va trebui să revizuim planul de afaceri", a declarat el.

Anterior, Ford a anunțat eliminarea din producție a modelelor C-Max și Grand C-Max de la uzina Saarlouis (Germania), a redus programul de lucru la uzina din Valencia (Spania) și a închis trei uzine din Rusia și o uzină de cutii de viteze din Bordeaux (Franța).

În ciuda acestor restrângeri de activitate, uzina de la Craiova nu va fi afectată de măsuri similare, mai ales că americanii vor produce aici noul SUV Ford Puma începând din a doua jumătate a acestui an. Ford va rămâne prezentă în Marea Britanie prin uzina de motoare diesel de la Dagenham și uzină de cutii de viteze de la Merseyside.

Via Autocar

Comentarii (5)

  • Nu mă miră concedierile, din moment ce toate 3 personajele din poză nu s-au mișcat deloc de la ultima știre cu aceeași temă. Asta și merită deci putorile de la Ford ! :-)))

    Cifra 1.700 pare-n orice caz fatidică - 1.700 concediați în UK, dar tot 1.700 angajați la Craiova... și-n plus cu 1.700 lei salariu. :-P

    P-o notă ceva mai serioasă: asta-i direcția Brave New World-ului cu (cel puțin) două viteze. Un pseudo-socialism corporatisto-fascist după model chinezesc, în care practic producția a... orice va fi mutată-n neo-coloniile cu manoperă low-cost.
    21 2
  • Vorba lui tamp...viitoru' e brexit :))))
    0 0
  • ACE - Craiova
    Ironia sortii:
    - Productia motorului EcoBoost de 1.5 litri s-a mutat acum cca. 3 ani de la Craiova in U.K. iar craiovenii au fost atunci destul de suparati pe aceasta decizie;
    - acum acelasi motor pare ca va cadea pe tobogan si acolo….
    6 0
  • @Kiro asa este mersul lumii:
    Cei bogati/dezvoltati fac partea de conceptie/management iar cei saraci fac munca de jos.
    Dupa niste ani (cam vreo 50) de facut munca de jos se consolideaza o experienta critica si o mica industrie locala si incepe sa acceseze operatiuni mai high-tech si sa ceara si beneficii/salarii mai mari, pentru ca exista alternative. Astfel productia se muta iar in alta tara mai saraca.
    ....Si tot asa si cu emigrantii: italienii saraci care invadau america dupa razboi sunt invadati azi (de 20 ani) de romani/moldoveni/albanezi etc. Si peste inca 20 de ani o sa fim si noi (sper) de pakistanezi, indieni filipinezi samd.

    Asa e mersul lumii, si nu de ieri de azi.
    8 3
  • Cristi
    Cererea pentru motorul Ecoboost de 1,5 litri scade si pentru ca este extrem de stricacios, chiar un mecanic de reprezentanta mi-a spus ca au service-ul plin cu probleme la acest motor, care a fost din start under-engineered, mai direct spus proiectat insuficient. Mult mai reusit este din toate punctele de vedere micutul motor 1,0 Ecoboost.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru