Feedback

Grupul Tata ar fi propus BMW și Geely să investească la Jaguar Land Rover: indienii caută parteneri pentru a revitaliza producătorul britanic

Publicat Marti, 12.11.2019
de Paul Cosma
Comenteaza 4
Grupul Tata ar fi propus BMW și Geely să investească la Jaguar Land Rover: indienii caută parteneri pentru a revitaliza producătorul britanic - Poza 1
Grupul Tata a propus mai multor companii, printre care BMW și Geely, să vină să investească la Jaguar Land Rover, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Indienii se află în căutarea unor parteneri cu care să revitalizeze producătorul britanic.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jaguar Land Rover a înregistrat pierderi de aproape 500 de milioane de dolari în al doilea trimestru din acest an. Pierderile au fost de aproape două ori mai mari față de rezultatul avut în aceeași perioadă din 2018. JLR nu reușește să-și revină din punct de vedere financiar, programul de redresare neavând deocamdată rezultate.

Proprietarii de la Tata Motors au transmis recent că sunt în căutarea unor parteneri cu care să revitalizeze Jaguar Land Rover, însă nu doresc o vânzare.

Surse citate de Bloomberg susțin acum că grupul Tata ar fi propus unor companii ca BMW și Geely să vină să investească la JLR în vederea dezvoltării de mașini electrice.

Grupul Geely a negat orice discuții cu Tata sau JLR în acest sens, în timp ce BMW și grupul Tata au refuzat să comenteze aceste informații neoficiale.

JLR are un “plan de supraviețuire” prin care vrea să lanseze 5 modele noi în următorii 2 ani, printre care noul Defender, o nouă generație Range Rover, crossover-ul Road Rover, SUV-ul Jaguar J-Pace, precum și electricul Jaguar XJ.

Indienii au preluat JLR de la Ford în 2008. În ultimii ani, grupul britanic a înregistrat pierderi atât de mari, încât proprietarii au inițiat un plan de tăiere a costurilor la nivel global pentru economisirea a 3.2 miliarde de dolari.

Via Automotive News


Comentarii (4)

  • Nu stiu...mi se pare mie sau titlul e incoerent din punct de vedere al exprimarii.Incercati sa reformulati ideea ca ceva nu se leaga...gramatical.
    2 0
  • Horea Oltean
    FALIMENT scrie pe ei!
    2 0
  • Orice producător britanic auto (british based) care nu este de lux şi face vânzari bune este destinat eşecului.

    Costurile salariale sunt atât de mari, încât doar să ai o fabrică de asamblare, care face maşina finală fără ingineri, CEO, producţie motoare şi deci base outside UK mai rezistă (vezi Nissan, Honda, Ford, mai nou Vauxhall)
    6 0
  • Don Corleone
    Nu mor caii cand vor cainii... poate unii de grija altora...
    8 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru