Deși a fost retras din producție în 2009, Honda S2000 rămâne chiar și astăzi un nume emblematic în rândul fanilor acestui model. Mai multe zvonuri privind o potențială revenire a celebrei decapotabile au apărut pe parcursul ultimilor 15 ani, însă această revenire, care ar fi foarte asemănătoare cu cea a lui Honda Prelude, nu s-a materializat deocamdată.
Chiar și așa, există o dorință inclusiv în rândul oficialilor mărcii japoneze de a readuce la viață Honda S2000. În cadrul Salonului de Mobilitate din Japonia, Tomoyuki Yamagami, inginerul șef Honda, a spus că dorința de a lansa o nouă generație S2000 este una mare în interiorul companiei.
Întrebat dacă Honda vrea să relanseze modelul S2000, Yamagami a răspuns: „Bineînțeles, toată lumea crede asta. Fiecare angajat adoră modelul S2000. Într-o zi, mi-ar plăcea să mai construiesc încă unul.”
Revenirea lui Honda S2000 pe piață este, însă, o provocare enormă pentru marca japoneză.
În primul rând, Honda nu are deocamdată o platformă corespunzătoare pentru succesorul lui S2000, iar marca japoneză a clarificat că nu va colabora cu niciun alt producător pentru asta.„Știm ce este de așteptat de la Honda S2000, așa că, ce este important pentru noi este să păstrăm ADN-ul Honda”, a mai spus Tomoyuki Yamagami.
O altă provocare cu care s-ar confrunta o generație nouă a lui S2000 ar fi prețul de achiziție. Inginerul șef al mărcii japoneze a precizat în acest sens că „o mașină sport convențională este foarte scumpă, iar generația tânără nu-și permite să o cumpere.”
În ciuda dorinței mari de a readuce modelul S2000 în producție, este puțin probabil să asistăm la o nouă generație a modelului decapotabil în viitorul apropiat.
Honda S2000 a fost produsă între 1999 și 2009. Numele său vine de la motorul de 2.0 litri aspirat natural, care dezvolta 241 de cai putere.
via Carscoops










Comentarii (0)