Divizia producătoare de motociclete a constructorului japonez tocmai a adus în Europa prima sa motocicletă electrică din istorie. Este vorba despre noua Honda WN7, o motocicletă electrică prezentată în premieră anul trecut și care marchează un nou capitol pentru marca japoneză.

Honda WN7 se încadrează în categoria motocicletelor Naked, denumite în acest fel datorită aspectului lor minimalist. Design-ul său este de inspirație retro, datorită farurilor LED pătrățoase. În locul unde s-ar afla în mod normal un motor termic este montată bateria.
Cu privire la specificațiile tehnice, prima motocicletă electrică Honda are un singur motor electric de 67 de cai putere și 100 Nm. Acesta este alimentat de o baterie cu o capacitate de 9.3 kWh. Cu alte cuvinte, noua Honda WN7 oferă o putere asemănătoare cu o motocicletă cu motor de 600 de centimetri cubi.

Autonomia lui Honda WN7 este de 140 de kilometri, iar bateria se poate încărca de la 20% la 80% în 30 de minute la o stație rapidă. Dacă încarci cu AC, atunci încărcarea completă durează 2 ore și 30 de minute. Honda WN7 accelerează de la 0 la 50 de metri în 3.9 secunde și atinge o viteză maximă de 129 km/h.
Motocicleta electrică a japonezilor cântărește 217 kilograme. Modelul primește un sistem de recuperare a energiei prin frânare, care este configurabil. De asemenea, Honda a adăugat și un mod de rulare foarte lent care permite reglarea precisă a accelerației la viteze mici.
Pe piața europeană, noua Honda WN7 are un preț de pornire de 14.780 euro.
via Honda






































































Comentarii (0)