Feedback

Hyundai a prezentat modelul electric de circuit Veloster N ETCR: motor electric amplasat central și roți motrice spate

Publicat Miercuri, 11.09.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 0
Hyundai a prezentat modelul electric de circuit Veloster N ETCR: motor electric amplasat central și roți motrice spate - Poza 1
Hyundai a prezentat modelul electric de circuit Veloster N ETCR: motor electric amplasat central și roți motrice spate - Poza 2
Hyundai a prezentat modelul electric de circuit Veloster N ETCR: motor electric amplasat central și roți motrice spate - Poza 3
Hyundai a publicat primele imagini și informații referitoare la noul Veloster N ETCR. Modelul electric dezvoltat de producătorul sud-coreean va concura în 2020 în noua serie de turisme Electric-TCR.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Hyundai a făcut un pas important către o nouă eră a motorsportului. Producătorul asiatic a expus noul Veloster N ETCR în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, modelul constructorului sud-coreean fiind unul complet electric.

Noul Hyundai Veloster N ETCR va concura în 2020 în primul sezon al seriei de vehicule electric ETCR (Electric-TCR), iar echipa de uzină va pregăti două astfel de exemplare.

Pentru moment, reprezentanții Hyundai nu au oferit foarte multe detalii tehnice cu privire la noul Veloster N ETCR. Modelul are la bază versiunea de circuit a lui Veloster, însă motorul pe benzină a fost înlocuit cu unul electric amplasat central, în timp ce resursele sunt livrate prin intermediul punții spate.

Dezvoltarea noului proiect a început în luna noiembrie a anului trecut, iar primele teste au fost realizate în urmă cu doar o lună. În perioada următoare, piloții și inginerii Hyundai Motorsport au pregătit un program intens pe circuit, astfel încât Veloster N ECTR să fie gata la începutul anului viitor.

"Suntem încântați să prezentăm noul Veloster N ETCR, primul vehicul electric de competiții dezvoltat de Hyundai Motorsport. Pasul spre ETCR a fost unul natural și se aliniază perfect cu strategia globală Hyundai", a declarat Thomas Schemera, vicepreședintele executiv al grupului Hyundai.


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru