Feedback

În pas cu cererea: Skoda a demarat asamblarea SUV-ului Karoq și în cadrul fabricii din Mlada Boleslav

Publicat Luni, 15.01.2018
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 0
Uzina din Mlada Boleslav a demarat producția lui Skoda Karoq. SUV-ul constructorului ceh este asamblat și în cadrul fabricii din Kvasiny.

Anul trecut, la finalul lunii iulie, Skoda demara producția SUV-ului Karoq în cadrul fabricii din Kvasiny. Acum, oficialii constructorului ceh au anunțat că asamblarea lui Karoq a început și în uzina din Mlada Boleslav.

16.6 milioane de euro au fost investiți în fabrica din Mlada Boleslav pentru pregătirea liniei de asamblare.

"Cerearea ridicată pentru SUV-urile Skoda subliniază faptul că am lansat modelele potrivite la timpul potrivit", a declarat Michael Oeljeklaus, membru responsabil cu producția și logistica în Comitetul Director Skoda.

Conform oficialilor Skoda, până la 320 de exemplare Karoq pot fi produse zilnic în cadrul fabricii din Mlada Boleslav. Tot aici, Skoda asamblează și modelele Fabia, Fabia Combi, Rapid, Rapid Spaceback, Octavia și Octavia Combi.

Reprezentanții Skoda spun că în 2017, aproape 547.000 de vehicule au părăsit poarta fabricii din Mlada Boleslav. În România, Skoda Karoq are un preț de pornire de 19.860 de euro cu TVA.


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru