Interviu cu Ari Vatanen: "I-am luat toate anvelopele de pe mașină și am mers mai departe. Așa am câștigat primul Dakar"

de Tiberiu Safta, Foto: Flavius Croitoru
Joi, 05.11.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ari Vatanen, campionul mondial de raliuri din 1981 și de 4 ori câștigător al Raliului Dakar, a venit în România, cu ocazia ultimei etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Legendarul pilot finlandez ne-a povestit multe întâmplări neobișnuite de-a lungul carierei sale și ne-a acordat un interviu pe care îl poți citi în rândurile următoare.

Trofeul Poiana Brașov marchează ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Dar, anul acesta, etapa brașoveană a însemnat mai mult de atât. A fost prima oară când publicul din România a putut vedea îndeaproape noul BMW i3, inclusiv în acțiune pe celebra urcare, iar al doilea motiv este, dacă îmi permiți, puțin mai personal.

La invitația celor de la Engage Racing, echipa care concurează în Campionat cu singurul BMW i4 de curse din lume, legendarul Ari Vatanen a fost prezent în paddock. Da, acel Ari Vatanen, campionul mondial de raliuri și 1981, de 4 ori câștigător al Raliului Dakar și învingător al urcării de la Pikes Peak.

Astfel, nu doar că am avut ocazia să îl cunosc pe unul dintre eroii mei, dar am și avut plăcerea să îi iau un interviu pe care îl poți citi în rândurile următoare.

CINE ESTE ARI VATANEN?

Înainte să-ți povestesc despre eveniment și să trecem la interviul propriu-zis, propun să trecem în revistă o scurtă biografie a lui Ari Vatanen. Așadar, cine este Ari Vatanen? Pilotul finlandez s-a născut în 27 aprilie 1952, în localitatea Tuupovaara, o localitate rurală aflată la granița cu Rusia, pe atunci Uniunea Sovietică.

Vatanen și-a început cariera de pilot de raliu în 1970, la vârsta de 18 ani. Doar 4 ani mai târziu, finlandezul a debutat în Campionatul Mondial de Raliuri, chiar în raliul său de casă, cunoscut la acea vreme ca Raliul Celor 1000 de Lacuri. Performanțele lui Vatanen au atras atenția celor de la Ford, care i-au oferit un contract ca pilot de uzină începând din 1975.

După un sezon petrecut în Campionatul Britanic de Raliuri, pe care Vatanen l-a câștigat în 1976, finlandezul a făcut un sezon complet în WRC în 1977, în continuare alături de Ford. În acel an, Vatanen a obținut primul său podium la nivel mondial, cu locul 2 în Raliul Noii Zeelande.

Prima victorie în WRC avea să vină în 1980, la Raliul Acropolelor din Grecia, o victorie obținută la volanul unui Ford Escort RS1800 pregătit de o echipă privată. Asta pentru că Ford a decis să se retragă din Campionatul Mondial după ce a cucerit titlul la constructori și la piloți în sezonul 1979. Tot în sezonul 1980, Ari Vatanen a câștigat pentru a doua oară Campionatul Britanic de Raliuri.

PRIMUL PILOT PRIVAT CARE CÂȘTIGĂ TITLUL

Sezonul 1981 avea să fie un reper istoric pentru Ari Vatanen. În ultimul sezon al regulamentului pentru mașinile din Grupa 4, Ari Vatanen a rămas loial modelului Ford Escort RS1800, sponsorizat de compania de țigări Rothmans și avându-l drept copilot pe britanicul David Richards. Da, același David Richards care avea să fondeze mai târziu legendara echipă Prodrive.

Cu o competiție acerbă din partea unor piloți precum Walter Rohrl, Bjorn Waldegard, Hannu Mikkola, Michele Mouton și Henri Toivonen, Ari Vatanen a reușit o performanță unică în istoria campionatului. Cu 3 victorii, în etapele din Grecia, Brazilia și Finlanda, plus încă două clasări pe podium în raliurile din Suedia și Marea Britanie, finlandezul a câștigat titlul mondial ca pilot pentru o echipă privată. Această performanță avea să fie repetată doar de Sebastien Ogier în 2017 și 2018.

După câștigarea titlului mondial, Ari Vatanen a ales să concureze în Campionatul Britanic de Raliuri în 1982, din nou la volanul deja învechitului Ford Escort RS1800. Cu această ocazie, Vatanen și-a schimbat și copilotul, avându-l acum în dreapta lui pe britanicul Terry Harryman.

În 1983, Vatanen a trecut de partea germanilor de la Opel, care concurau cu modelul Manta 400. La volanul acestei mașini, Vatanen a câștigat Raliul Safari din Kenya și s-a clasat pe locul 2 în Raliul Manx din acel an.

TRANSFER LA PEUGEOT

După doar un singur an alături de Opel, Ari Vatanen s-a transferat la Peugeot, care se pregătea să intre în WRC cu modelul 205 T16, începând din sezonul 1984. În prima jumătate a acelui an, Vatanen a testat intens noua sa mașină, care avea tracțiune integrală și motor amplasat central, o configurație complet nouă pentru el. Până atunci, Vatanen a fost la volanul unor mașini cu roți motrice spate și cu motorul amplasat în față.

Debutul lui Vatanen ca pilot Peugeot a avut loc la raliul de casă al producătorului, Tour de Corse. Din nou alături de Terry Harryman, Vatanen a luat startul în 5 raliuri în primul său an cu marca franceză și a câștigat 3 dintre ele, mai exact în Finlanda, Italia și Marea Britanie.

1985: LA UN PAS DE MOARTE

Cu performanțele remarcabile obținute în sezonul 1984, devenise clar că Peugeot avea cea mai bună mașină din WRC, iar Ari Vatanen a fost cotat ca principalul favorit la un nou titlu mondial în 1985. Noul sezon a început cu o victorie în Raliul Monte Carlo, obținută în ciuda unei penalizări de 8 minute. 

Această victorie a fost urmată de un nou succes pe zăpadă în Raliul Suediei. Nimeni nu știa la acea vreme că această victorie avea să fie cea de-a 10-a și ultima pentru Vatanen în WRC. În următoarele 4 raliuri, finlandezul a abandonat din cauza unor probleme tehnice.

A urmat apoi un podium în Raliul Noii Zeelande, următoarea etapă fiind Raliul Argentinei. Aici a fost locul unde Ari Vatanen a fost la un pas să-și piardă viața ca urmare a unui accident groaznic. Pe una din probele speciale ale unui raliu renumit pentru dificultatea sa, Ari Vatanen s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina la o viteză de peste 200 km/h. Accidentul a fost atât de violent, încât prinderile scaunelor mașinii s-au rupt.

În mod miraculos, atât el, cât și copilotul Terry Harryman au supraviețuit. Harryman a reușit să iasă singur din mașină, însă Vatanen a fost rănit foarte grav, cu hemoragie internă, coaste rupte și un picior rupt. Salvarea sa a fost un elicopter aflat în apropiere, care l-a transportat de urgență la spital pentru a fi operat.

A urmat apoi o perioadă de operații lungi în spitalele din Argentina și apoi acasă în Finlanda. În primele zile de după accident, Vatanen a fost în comă, iar doctorii nu i-au oferit multe șanse de supraviețuire. În ciuda acestui diagnostic, Vatanen avea să-și revină complet, însă provocările cele mai dificile nu s-au oprit aici.

Recuperarea lui Vatanen a durat aproape un an, iar în această perioadă, finlandezul a avut parte și de provocări psihice. În timpul recuperării, el a căzut în depresie, fiind convins că nu va mai putea niciodată să revină într-o mașină de raliu. Însă, această provocare a avut, până la urmă un final fericit.

Susținut de familia lui și de Jean Todt, șeful echipei Peugeot la acea vreme, Vatanen avea să revină curând la volanul lui Peugeot 205 T16. Nu într-un raliu din WRC, ci într-o provocare cu totul diferită. Mai exact, în cursele de rally-raid.

DEBUT CU VICTORIE ÎN DAKAR

Ianuarie 1987 a marcat revenirea în competiție a lui Ari Vatanen, de această dată ca pilot în Raliul Dakar pentru Peugeot. Marca franceză își anunțase retragerea din WRC la finele lui 1986, ca urmare a interzicerii Grupei B pentru următorul sezon. Astfel, Peugeot și Vatanen și-au găsit refugiul în deșertul Sahara.

Ediția din 1987 a Raliului Dakar a fost câștigată în mod senzațional de către Ari Vatanen și navigatorul său francez, Bernard Giroux. Tot în acel an, finlandezul a revenit în WRC, mai întâi la volanul unui Subaru RX Turbo pentru Raliul Safari și apoi la comenzile unui Ford Sierra RS Cosworth pentru Raliul Finlandei. În cea din urmă cursă, Vatanen a încheiat pe locul 2, alături de vechiul său copilot, Terry Harryman.

VICTORIE FURATĂ, LA PROPRIU

După succesul din 1987, Ari Vatanen a rămas la Peugeot și în 1988 pentru Raliul Dakar. De această dată, finlandezul l-a avut ca navigator pe suedezul Bruno Berglund și a făcut trecerea la noul Peugeot 405 T16. La jumătatea cursei din 1988, Vatanen era lider, atunci când mașina lui a fost furată de către un grup de mercenari din parcul închis din Bamako, capitala Maliului.

Mercenarii care au furat mașina lui Vatanen au cerut o răscumpărare de 25 de milioane de franci. Ulterior, mașina finlandezului a fost găsită abandonată pe un câmp, în stare perfectă, însă Ari Vatanen a ratat ora de start a următoarei probe speciale cu 30 de minute, lucru care a dus la o descalificare. Așa cum avea să ne spună și nouă, ediția din 1988 a fost ca o jumătate de victorie datorită eforturilor de a recupera mașina.

ÎNVINGĂTOR LA PIKES PEAK

Mai târziu în vara aceluiași an, Ari Vatanen a fost înscris și la urcarea de la Pikes Peak, cea mai importantă cursă de viteză în coastă din lume. În zilele noastre, traseul de pe urcarea de la Pikes Peak este complet asfaltat, însă acum 38 de ani, acesta era 100% macadam.

Aflat la volanul unui Peugeot 405 T16 readaptat pentru această cursă, Ari Vatanen a câștigat întrecerea și a stabilit un timp record de 10 minute și 47.77 secunde, reușind să bată recordul deținut anterior de Audi și de vechiul său rival din WRC, Walter Rohrl.

TREI VICTORII CONSECUTIVE ÎN DAKAR

În anii care au urmat, Ari Vatanen avea să mai obțină încă 3 victorii în Raliul Dakar, toate consecutive. Astfel, finlandezul a câștigat edițiile din 1989 și 1990 alături de Peugeot, iar ultima lui victorie a venit în 1991, la volanul unui Citroen ZX Rallye-Raid.

Totodată, Vatanen a concurat și în câteva etape din WRC, fiind pilot de uzină Mitsubishi între 1988 și 1990 și apoi pilot de uzină la Subaru între 1991 și 1993. Alături de ambele brand-uri japoneze, Vatanen a reușit să se claseze pe podium în raliurile din Finlanda, Marea Britanie și Australia. Din 1994 până în 1998 a pilotat și pentru Ford. Ultima sa participare în WRC a fost în Raliul Finlandei din 2003, la volanul unui Peugeot 206 WRC pregătit de Bozian Racing.

Vatanen avea să rămână implicat și în Raliul Dakar alături de Citroen până la retragerea mărcii în 1996. Finlandezul nu a concurat în Dakar între 1997 și 2002, însă avea să revină alături de Nissan în 2003,  atunci când avea să câștige 4 probe speciale și să încheie raliul pe locul 7. După alte două participări alături de marca japoneză, în 2004 și 2005, Ari Vatanen a concurat pentru ultima dată în Raliul Dakar în 2007, alături de Volkswagen.

Ultima parte a carierei sale de pilot a avut loc într-o perioadă în care Vatanen era implicat și în viața politică. Poate că nu știai acest lucru despre el, dar între 1999 și 2009, Ari Vatanen a fost europarlamentar, unde s-a ocupat în principal de probleme legate de taxarea mașinilor, politici legate de infrastructură rutieră și de agricultură.

VIZITĂ LA BRAȘOV ALĂTURI DE BMW

Așa cum spuneam, Ari Vatanen a venit în vizită la Brașov la invitația celor de la BMW și a echipei Engage Racing care concurează în Campionatul Național de Viteză în Coastă cu deja celebra Racing Elsa, un BMW i4 pilotat de Horia Platona. Trofeul Poiana Brașov, ultima etapă a sezonului 2026 din CNVC a fost o ocazie perfectă pentru vizita lui Vatanen în România.

Desigur, invitația venită din partea BMW nu este una întâmplătoare. De aproape 10 ani, Ari Vatanen este ambasadorul filialei franceze a celor de la BMW. Cu ocazia ultimei etape din CNVC, finlandezul în vârstă de 74 de ani a avut prilejul de a fi închizătorul celebrului traseu Poiana Brașov.

Pentru acest eveniment, Vatanen a urcat la volanul noului BMW i3 50 xDrive, cu un propulsor electric de 469 de cai putere și care îi permite modelului să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 4.7 secunde și să atingă o viteză maximă limitată electronic la 200 km/h.

Bateria cu o capacitate de 108.7 kWh garantează o autonomie generoasă de până la 912 kilometri în ciclul WLTP. Unde mai pui că o încărcare de numai 10 minute la o stație rapidă este suficientă pentru o autonomie de 423 de kilometri, grație arhitecturii de 800 de volți și a tehnologiei BMW Gen6 pentru baterie.

În cadrul evenimentului, Ari Vatanen a efectuat 3 urcări pe Poiană în ziua concursului ca închizător al traseului după fiecare manșă.

O VIAȚĂ PLINĂ DE PROVOCĂRI

După o dimineață petrecută în paddock-ul celor de la Engage Racing, acolo unde s-au adunat sute de fani pentru a-l cunoaște pe Vatanen și pentru a primi un autograf din partea lui, grupul nostru de jurnaliști a mers la un restaurant rustic din centrul Brașovului pentru a sta de vorbă cu legendarul pilot. În cazul acesta a fost vorba despre un format de tipul masă rotundă, o discuție informală, prilej cu care Vatanen ne-a povestit mai multe momente din viața sa plină de succese, dar și de greutăți care par a fi de neconceput pentru un om obișnuit.

Chiar dacă a avut o viață plină de reușite în motorsport, viața lui Ari Vatanen este demnă de un film. Ceea ce mulți nu știu despre el este faptul că acest om a fost urmărit de tragedie pe tot parcursul vieții sale. Și înainte de a fi pilot, și în perioada de activitate, dar chiar și în perioada recentă.

Am aflat, de exemplu, că Ari Vatanen și-a văzut propriul tată murind într-un accident de mașină. La vârsta de 8 ani, Ari și familia lui se îndreptau către un cimitir pentru a asista la o înmormântare. Tânărul Ari se afla în a doua mașină din convoi, în vreme ce tatăl lui era în mașina din față. Acea mașină a făcut accident, iar tatăl lui Ari a fost ucis pe loc. De atunci, Ari a rămas doar cu mama sa, care a rămas văduvă.

Trecând mai departe cu mulți ani după acest eveniment tragic, Ari Vatanen ne-a povestit și despre modul în care a reușit să câștige Raliul Monte Carlo din 1985 în ciuda penalizării de 8 minute.

„Eram la conducerea raliului cu 4 minute în fața lui Walter Rohrl și Henri Toivonen”, ne-a spus Vatanen. „Apoi, Terry [copilotul lui Vatanen] și-a pus mâinile în cap. L-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a spus ’O nu, am intrat în punctul de control cu 4 minute prea devreme.’ La acea vreme penalizarea era de 2 minute pentru fiecare minut în plus sau în minus. Astfel că am primit 8 minute de penalizare și am pierdut prima poziție.”

„În ziua următoare i-am spus: ’Terry, încearcă să uiți de ce s-a întâmplat pentru că astăzi va trebui să dictezi notițele așa cum nu ai mai făcut-o niciodată până acum.’”

Vatanen ne-a povestit și cum a crezut că a ales anvelopele greșite pe una din probele speciale.

„Am primit informații de la echipa de recunoaștere că proba va fi uscată. Cu toate astea, eu am ales anvelopele de iarnă, în vreme ce Walter Rohrl, care era acum în fața mea, a ales anvelope de uscat. Când am ajuns la startul probei speciale, am văzut că drumul era în mare parte acoperit de zăpadă, însă erau urme de asfalt pe care puteai să mergi dacă aveai anvelope slick. Pe linia de start i-am spus lui Terry că am ales greșit anvelopele. Când am plecat pe probă, mi-am dat seama că s-a depus mai multă zăpadă, iar urmele de asfalt au dispărut. Am avut o aderență incredibilă cu acele anvelope. Când am ajuns la finalul probei, am văzut ce timp am stabilit și nu mi-a venit să cred. Am fost cu câteva minute mai rapid decât Rohrl. A fost un moment în care m-am întrebat dacă chiar eu am fost cel care a pilotat mașina.”

După accidentul său groaznic din Argentina 1985, Vatanen ne-a povestit și despre cum și-a petrecut zilele în spital cu rănile suferite, dar și cu depresia pe care a dezvoltat-o.

„Primul lucru pe care am încercat să-l fac atunci când m-am trezit a fost să-mi mișc picioarele. Nu reușeam să le mișc, nu le mai simțeam. Atunci a fost momentul când am intrat în panică.”

În perioada spitalizării, Vatanen a crezut inclusiv că era bolnav de SIDA.

„Eu tot credeam că eram bolnav de SIDA, doctorul meu îmi tot spunea că nu este adevărat, că nici vorbă de așa ceva. Iar eu îl tot întrebam ’De ce mă minți?’ A fost o perioadă groaznică.”

După cea mai mare provocare din viața lui, Ari Vatanen ne-a povestit și cum a câștigat primul său Dakar. Pe una din probele speciale, Vatanen a rămas fără anvelope după ce a făcut pană pe toate roțile. Înaintea lui pe probă plecase unul din coechipierii lui, Shekhar Mehta, iar imediat în spatele său se afla Andrew Cowan, rivalul său de la Mitsubishi.

„L-am oprit pe Andrew Cowan și i-am spus să se ducă după Shekhar și să-i spună să se întoarcă pentru că avem nevoie de asistență. După mult timp, aud sunetul inconfundabil al unui Peugeot 205 T16 venind din direcția greșită, adică unde trebuia să mergem noi. Și apoi văd acel Peugeot galben care se îndreaptă spre mine. Nu mi-a venit să cred. Când a ajuns Shekhar la noi, i-am luat toate anvelopele de pe mașină și am mers mai departe. Și așa am câștigat primul Dakar.”

Ari Vatanen a avut și una dintre cele mai neobișnuite întâmplări din istoria Dakarului. În ediția din 1988, finlandezul se afla la conducerea raliului când, într-o dimineață s-a trezit cu mașina furată din parcul închis.

„Eram la Bamako. Jean Todt [șeful echipei Peugeot], nu a întârziat niciodată în parcul închis, era ca un ceas elvețian. Eu eram în camera de hotel când Jean m-a sunat. Pe un ton panicat mi-a spus ’Ari, mașina ta a fost furată.’ Am aflat că mașina fusese furată de un grup de mercenari și că cereau 25 de milioane de franci pentru a primi mașina înapoi. Am reușit să găsim mașina într-un câmp. Din păcate am ratat startul probei următoare cu 30 de minute și am fost descalificați. Am contestat această decizie, le-am explicat oficialilor situația noastră, dar nu ne-au lăsat să revenim în cursă. Pentru mine, Dakar 1988 este ca o jumătate de victorie doar pentru faptul că am reușit să recuperăm mașina.”

INTERVIUL LUI ARI VATANEN PENTRU AUTOMARKET

1. În primul rând, bun venit în România și bine ai venit într-unul dintre cele mai pitorești locuri din motorsportul românesc. Ai avut șansa să mergi pe traseul de concurs. Cum ți s-a părut?

ARI VATANEN: A fost rapid, drumul este bun, suprafața este bună, este o urcare foarte bună.

Singura problemă a fost că am văzut prea mulți stâlpi. Ar trebui să fie puse elemente de protecție, niște baloți de paie în jurul lor, în caz de accident. Dar traseul în sine este foarte bun, rapid și drumul este lat. Este o urcare cu adevărat reală, nu una artificială. Am fost foarte impresionat.

2. Să vorbim puțin și despre tine. Când ai descoperit pasiunea ta pentru motorsport și în special pentru raliuri?

ARI VATANEN: Ai, ai, ai, a fost acum mult timp [râzând]. A fost în 1964, când o etapă de raliu a venit în sătucul meu. Era 1964 și ora 2, noaptea, într-o zi de iulie. În Finlanda, la ora 2 dimineața în iulie nu este complet întuneric. Eu m-am dus acolo la ora 10 seara, cu 4 ore înainte să apară prima mașină. Când a venit primul Volvo, un Volvo alb, ridicând praful în derapaj și cu frânele încinse de se vedeau discurile luminând... Iar acest praf care era filtrat de acea lumină a verii... A fost ceva spectaculos într-un fel.

Cred că spiritul meu a plecat odată cu acea mașină, iar eu am rămas așezat pe marginea probei. Și restul poveștii îl cunoști, simți acea senzație și ai parte de acel click. Acela a fost momentul în care am spus că asta este ceea ce vreau să fac în viață. Iar de atunci pentru mine a fost numai pilotaj și pilotaj. Restul poveștii îl cunoști, este această forță care este mai puternică decât tine într-un fel. Este ca un tsunami care te ia pe sus și apoi te lași purtat de val. După aceea, nimic nu mai este calculat.

Când ești atât de pasionat sau înnebunit, mai degrabă înnebunit după ceva, începi să faci lucruri nebune și nu mai calculezi dacă este posibil sau nu. Pur și simplu vrei să faci acel lucru. Iar dacă devii campion sau nu, asta nu mai contează. Am fost foarte norocos că am câștigat ceva într-un final. Dar în orice caz, când faci așa ceva, ai un scop în viață, iar viața ta capătă sens. Știi de ce trăiești.

3. Acum vreau să te întreb despre diferitele epoci din WRC. Ai pilotat în 4 epoci diferite: Grupa 4, Grupa B, Grupa A și World Rally Car. Care epocă a fost preferata ta?

ARI VATANEN: Este cam delicat și un pic riscant să compari epoci diferite, dar desigur, pentru mine a fost Grupa B, deoarece epoca Grupei B a fost în afara oricărei limite. Oamenii sunt foarte nostalgici în privința acestei epoci, deoarece este vorba despre Grupa B. Când faci ceva nerezonabil, fiindcă omul trebuie să facă lucruri nerezonabile în viață câteodată, asta oferă aripi visurilor oamenilor. Cu toții avem nevoie de visuri. Iar această epocă nebună a Grupei B alimentează visurile oamenilor. De asta avem nevoie în viață, ca să putem să trecem peste anumite greutăți când ai acel spirit.

4. În întreaga ta carieră, fie că este vorba de WRC, rally-raid sau chiar Pikes Peak, pe cine îl consideri drept cel mai mare rival al tău?

ARI VATANEN: Nu, nu pot să spun asta. Este imposibil. Eu îi respect pe toți [piloții cu care am concurat]. Toți m-au bătut, eu i-am bătut ocazional. Este cu suișuri și coborâșuri. Eu cred că ce contează cu adevărat este ce fel de relație personală ai cu ei. Dar în general, noi avem o stare bună de spirit în comunitatea raliurilor. Iar unii piloți devin mai apropiați de tine. Am avut privilegiul să concurez împotriva multor piloți buni pe o perioadă atât de lungă. Dar nu pot să numesc un rival. Mă înțeleg foarte bine cu toți, cu absolut toți. Bineînțeles, cu unii dintre ei sunt mai apropiat decât cu alții. Dar cu oricare dintre ei pot să stau la o cafea de fiecare dată când îi întâlnesc.

5. Vedem foarte mulți piloți aflați la început de carieră și care vor să-ți calce pe urme și să devină campioni în WRC. Ce sfaturi le-ai oferi piloților tineri?

ARI VATANEN: Mai devreme în această dimineață am întâlnit un pilot foarte tânăr. Avea 15 sau 16 ani. El mi-a spus că vrea fie campion în DTM și a spus că este o ambiție onorabilă și justificată. Dar eu i-am spus că viața ta nu începe atunci când devii campion. Viața ta se întâmplă acum, deoarece motorsportul are multe suișuri și coborâșuri. Și de multe ori are mai multe coborâșuri decât suișuri. Ideea este că duci o viață plină de sens și de scop când ești pasionat de ceva. Eu le spun să se bucure de fiecare moment, chiar și de acelea dificile. Pentru că în momentele dificile, acolo este locul unde te lovești de viața reală. Iar apoi, dacă reușești să câștigi ceva, este un bonus. Dar ideea principală este că ai un rost în viață.

6. Știm deja că va exista un regulament nou în WRC de anul viitor. Timp de aproape 20 de ani există o criză de producători. În opinia ta, ce ar trebui făcut pentru a atrage mai mulți producători în acest sport?

ARI VATANEN: Pe vremea mea, într-un consiliu de administrație era întotdeauna un director care era fan al raliurilor, iar asta poate era suficient. Restul membrilor din consiliu spuneau ’OK, îți plac raliurile, putem să facem asta fiindcă nu este prea scump.’ Nu cred că era necesar să faci calcule în marketing dacă avea sens sau dacă era o investiție bună. Dar acum este foarte scump. Ai nevoie de un motiv să justifici participarea.

Și, bineînțeles, cu cât este mai scumpă, cu atât mai greu este să justifici participarea în motorsport. Este aceeași problemă ca în orice sport, darămite în motorsport, unde ai nevoie de mai mult echipament decât de tricoul tău și pantofii de alergare. Primul lucru este să scazi nivelul de intrare în sport. Trebuie să construiești o piramidă. Iar dacă vrei ca piramida să fie foarte înaltă, asta înseamnă că la vârf trebuie să ai un nivel foarte înalt. Trebuie să fie foarte mare la bază, altfel piramida nu poate fi foarte înaltă. Așa că nivelul de intrare trebuie să fie accesibil, chiar și atunci când urci pe parcurs.

Trebuie să devină mai accesibil. Nu este necesar să avem cele mai noi tehnologii deoarece sunt prea scumpe, iar inginerii vor veni cu ceva fantastic. În motorsport, asta face ca totul să fie prea scump. Trebuie să învățăm de la Statele Unite. Acolo ei reduc cerințele tehnice, pot impune o limită salarială pentru piloți. Și astfel, costurile scad, iar unei echipe sau unui producător îi este mai ușor să justifice participarea. Așa că sportul trebuie să devină mai accesibil.

7. Ce a fost mai special pentru tine, să câștigi Raliul Monte Carlo sau să câștigi Dakarul?

ARI VATANEN: Nu, nu poți compara. Sunt diferite circumstanțe în viață. Evident, Dakarul este diferit pentru mine deoarece a fost revenirea mea după accident. Are acea dimensiune, acel aspect al revenirii mele în raliuri. Monte Carlo are semnificația sa sportivă. Dar pentru mine, Paris-Dakar înseamnă revenirea mea la viață. Este diferit din acel punct de vedere. Altfel, nu le poți compara.

8. Ai concurat împotriva multor nume legendare. Unul dintre cele mai cunoscute nume pentru publicul din România este Colin McRae, împotriva căruia ai concurat și tu. Cum a fost el ca și pilot în perioada în care ai avut șansa să concurezi împotriva lui?

ARI VATANEN: Regretatul Colin a fost, așa cum îl știm, la fel ca reputația lui. El a spus "If in doubt, flat out". Nu suntem aici pentru mult timp, suntem aici pentru a ne simți bine.’ Asta poate fi văzut în pilotajul lui și în felul în care el a fost ca om. Un personaj plin, plin de culoare. Și legat de accidentul lui de elicopter, acela a fost, într-un fel foarte ciudat, nu știu dacă poți să spui că era de înțeles, dar într-un fel a fost mai de înțeles în cazul lui Colin decât în cazul oricărui altcuiva. Deoarece Colin își pilota elicopterul așa cum își pilota mașina de raliu. Pe de altă parte, oamenii își aduc aminte de el, la fel cum oamenii își aduc aminte de James Dean. Iar James Dean, el a fost în puține filme. Dar oamenii încă și-l amintesc pe James Dean. Oamenii își amintesc de persoane precum Colin McRae fiindcă ei pot fi inspirați de asemenea personaje. În schimb, piloții care merg pe mijlocul drumului și care nu sunt foarte spectaculoși, ei au fost uitați.

9. Și acum ultima mea întrebare. Având în vedere că ai condus pentru ambele brand-uri, care este preferatul tău: Subaru sau Mitsubishi? Care ți-a plăcut mai mult?

ARI VATANEN: Bineînțeles, cu Subaru am fost mai competitiv deoarece eu am condus modelul Galant când eram la Mitsubishi. Dar chiar și cu Galant am fost, cel puțin ocazional, foarte rapid. Însă, evident, Subaru Impreza a fost o mașină mai agilă și mai mică. Nu am avut foarte multe raliuri cu Impreza, dar în Raliul Celor 1000 de Lacuri din 1993 am avut un duel fantastic cu Colin. Mi-a plăcut foarte mult Subaru Impreza, a fost o mașină foarte bună.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru