Lamborghini Revuelto NA63: tribut pentru piața din America de Nord

de Silvian Irimia
Miercuri, 13.05.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lamborghini continuă să își celebreze cea de-a 63-a aniversare prin prezentarea noului Lamborghini Revuelto NA63. Este o ediție limitată care evidențiază importanța pieței din America de Nord, doar 63 de exemplare urmând să ajungă la clienți din Statele Unite și Canada.

Ca un omagiu adus celor două țări, modelul vine cu scheme de culori speciale inspirate de drapelurile Canadei și Statelor Unite ale Americii. Pentru piața americană, una dintre cele patru configurații disponibile include o caroserie Blu Marinus, completată de dungi Rosso Mut și Bianco Monocerus Matt, o referință clară la culorile roșu, alb și albastru.

Pentru Canada, sunt disponibile dungi roșii și albe inspirate de steagul național, acestea putând fi combinate cu o caroserie gri închis. Grafica include dungi pe capotă, dar și accente colorate pe splitterul față, pe laterale și pe eleronul spate.

De asemenea, emblema „63” este prezentă pe portierele față și în interior.

Din punct de vedere tehnic, modificările sunt minime, iar clienții regăsesc același sistem de propulsie plug-in hybrid. Acesta combină un motor V12 aspirat natural de 6.5 litri cu trei motoare electrice, o transmisie automată cu dublu ambreiaj și 8 trepte și o baterie litiu-ion.

Rezultatul este o putere totală de 1.001 CP și un cuplu de 807 Nm.

Datorită acestor valori, Lamborghini Revuelto NA63 accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 2.5 secunde și poate atinge o viteză maximă de peste 350 km/h.

via Lamborghini

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru