Lamboghini Revuelto Miura 60° Homage: marchează 60 de ani de la apariția legendarului Miura

de Tiberiu Safta
Luni, 03.08.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lamborghini a lansat o nouă ediție specială pentru Revuelto. Noua ediție se numește Miura 60° Homage și, așa cum reiese din nume, este o ediție care marchează 60 de ani de la debutul legendarului Lamborghini Miura.

În 1966, Lamborghini avea să schimbe pentru totdeauna mașinile de performanță odată cu lansarea legendarului Miura. Celebrul model al mărcii italiene este considerat primul supercar modern din istorie, în special datorită design-ului său inovator cu motor amplasat central. În urmă cu 60 de ani, Lamborghini Miura a fost cea mai rapidă mașină de serie, grație motorului său V12 de 385 de cai putere care permitea o viteză maximă de 290 km/h.

Pentru a sărbători 60 de ani de la momentul lansării lui Miura, Lamborghini tocmai a prezentat o nouă ediție specială pentru Revuelto, unul dintre succesorii direcți ai vechiului model. Noua ediție se numește Miura 60° Homage și este o creație semnată de divizia de personalizare a mărcii Ad Personam în colaborare cu Lamborghini Centro Stile.

Lamborghini Revuelto Miura 60° Homage reinterpretează unele elemente de design care l-au făcut legendar pe vechiul Miura. Modelul aniversar este disponibil în nu mai puțin de 9 culori inpsirate de cele oferite pe modelul original.

Acestea sunt: Rosso Arancio, Arancio, Giallo, Verde Scandal, Verde Metallic, Blu Tahiti, Blu Notte, Nero Noctis și Bianco Monocerus.

Exteriorul lui Revuelto Miura 60° Homage include două variante de culoare dedicate, inspirate de trăsăturile vechiului Miura. Astfel, suprafețele inferioare ale caroseriei sunt finisate într-o culoare contrastantă față de caroseria principală. Mașina poate fi configurată în versiunea Oro Elios cu jante aurii lucioase Altanero sau în versiunea Grigio Nimbus cu jante în culoarea titanului mat.

În spatele jantelor sunt vizibile etriere negre lucioase. Inclusiv emblemele și terminațiile evacuării sunt vopsite în negru. Deasupra inscripției Revuelto pe pragul lateral este prezentă sigla dedicată Miura 60.

Interiorul are și acesta elemente vizuale inspirate de vechiul Miura. Scaunele sunt tapițate cu finisajul Classica Trim și reinterpretează tiparul caracteristic cannelloni al lui Miura. Tunelul central, panourile portierelor și peretele despărțitor din spate sunt îmbrăcate în piele.

Între scaune se află și o broderie dedicată Miura 60.

Pe partea șoferului se regăsește o plachetă specială din fibră de carbon, prin care este identificată noua ediție specială. Doar 99 de exemplare ale acestei ediții aniversare vor fi produse.

La nivel tehnic, Revuelto nu a suferit nicio schimbare. Astfel, modelul exotic primește același motor V12 hibrid care dezvoltă 1015 cai putere, de unde rezultă un sprint de la 0 la 100 km/h în 2.5 secunde și o viteză maximă de peste 350 km/h.

Noul Lamborghini Revuelto Miura 60° Homage va fi prezentat public în cadrul evenimentului Monterey Car Week din Statele Unite.

via Lamborghini

Comentarii (1)

  • Strâmtoarea Ormuz
    Cuvintele sunt de prisos.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru