Feedback

Maserati Ghibli și Quattroporte primesc versiuni de performanță Trofeo cu motor V8 de 580 de cai putere. Noutăți și pentru Levante Trofeo

de Daniel Popescu
Luni, 10.08.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Maserati a prezentat versiunile de performanță Trofeo pentru Ghibli și Quattroporte, care vor utiliza motorul V8 de 3.8 litri și 580 de cai putere. În plus, italienii au pregătit noutăți și pentru actualul Levante Trofeo.

La câteva zile după publicarea unui teaser, Maserati a prezentat luni o serie de imagini și informații tehnice pentru noua gamă de modele de performanță comercializate cu numele Trofeo.

Ghibli și Quattroporte primesc în premieră versiuni de performanță, iar italienii plusează cu o serie de noutăți și pentru actualul Levante Trofeo.

Ghibli Trofeo și Quattroporte Trofeo utilizează o versiune îmbunătățită a propulsorului disponibil pe Levante Trofeo, fără noutăți însă în privința specificațiilor tehnice. Unitatea V8 twin-turbo cu capacitatea de 3.8 litri generează 580 de cai putere la 6.750 Nm și un cuplu maxim de 730 Nm între 2.250-5.250 rpm.

Pe baza acestor date, Ghibli Trofeo are nevoie de 4.3 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h, în timp ce Quattroporte este cu 0.2 secunde mai lent la acest capitol.

Viteza maximă este de 326 km/h în cazul ambelor modele, care mizează de asemenea pe o cutie de viteze automată cu 8 trepte furnizată de ZF.

De asemenea, cele două versiuni de performanță oferă transmisie spate cu diferențial mecanic cu blocare automată.

Tot la acest capitol, Maserati menționează introducerea noului mod de condus Corsa, care oferă un răspuns mai rapid din partea motorului și schimbarea mai rapidă a treptelor de viteză, iar acesta se adaugă la cele trei moduri de condus deja existențe:  Normal, ICE și Sport.

În plus, Ghibli Trofeo și Quattroporte Trofeo primesc o serie de îmbunătățiri la nivelul suspensiilor comparativ cu versiunile standard. Astfel, ambele modele utilizează standard suspensii Skyhook, care includ amortizoare cu modulație continuă și calibrare specifică, în timp ce suspensiile spate folosesc un sistem cu legături multiple cu cinci bare cu patru brațe de suspensie din aluminiu.

Noutățile exterioare sunt de anvergură mai mică, însă italienii menționează aici introducerea unor elemente aerodinamice din fibră de carbon, elemente decorative pentru prizele de aer, modificările la stopuri și, în cazul lui Ghibli Trofeo, două aerisiri suplimentare pentru aer pe capotă.

La interior, Ghibli Trofeo și Quattroporte Trofeo mizează pe un ecran central de 10.1 inch compatibil cu sistemele Android Auto și Apple CarPlay, la care se adaugă sistem de încărcare wireless pentru telefoane, scaune sportive cu piele naturală și sistem audio Harman Kardon disponibil în variante de 650 W și 1280 W.

Între timp, Levante Trofeo mizează pe același motor îmbunătățit care oferă de asemenea 580 de cai putere la 6.250 rpm și un cuplu maxim de 730 Nm în plaja 2.500 - 5.000 rpm.

O deosebire majoră față de noile Ghibli Trofeo și Quattroporte Trofeo este că Levante Trofeo mizează pe tracțiune integrală, însă în condiții normale de condus sistemul asigură 100% din puterea motorului către rotile de pe puntea spate.

Din punct de vedere al designului exterior, Maserati menționează pentru Levante Trofeo doar restilizarea stopurilor.

Toate cele trei versiuni de performanță vin la pachet și cu numeroase sisteme de asistență, iar pe listă se află Active Driving Assist, Lane Keeping Assist, Active Blind Spot Assist, Forward Collision Warning Plus, Adaptive Cruise Control, Advanced Brake Assist sau Automatic Emergency Braking.

Pentru moment, Maserati nu a oferit detalii despre disponibilitatea pe piață a celor trei modele sau prețurile de comercializare.

Via Maserati

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru