Cu SUV-urile de mari dimensiuni CX-60, CX-70, CX-80 și CX-90, japonezii de la Mazda au vrut să testeze apele din segmentul premium. Însă, clienții nu s-au înghesuit să le cumpere, cel puțin nu în ritmul la care sperau reprezentanții companiei.
Anul trecut, vânzările cumulate ale celor 4 modele au ajuns la 150.637 de unități, la nivel global. Obiectivul Mazda era de 200.000 de exemplare.
Pentru a remedia situația, CEO-ul mărcii nipone anunță schimbări importante pentru cele 4 SUV-uri. De fapt, nu doar importante ci "fără precedent".
"Vom aduce modificări la exterior, interior și la sistemul de propulsie și vom implementa îmbunătățiri la o scară fără precedent până în prezent," a declarat Moro pentru presa japoneză.
Acestea fiind spuse, facelift-ul pe care urmează să îl primească cele 4 modele nu va fi unul simplu. Adică va include mai mult decât spoilere revizuite, jante noi și tapițerii diferite.
Șeful Mazda nu a precizat când va veni acest facelift și nici dacă cele 4 modele îl vor primi în același timp.
Pentru că CX-60 este cel mai "bătrân", având în vedere că a debutat în 2022, sunt șanse mari ca acesta să fie deschizătorul de drumuri.via Carscoops










Prefer oricand o Mazda in locul unei Toyote, unui Nissan sau Mitsubishi, Honda. Si totusi, parca este o marca care de decenii se tot chinuie sa reuseasca, sa iasa din umbra competitiei japoneze.
Alo!
Nu oferi false ierarhii inaintea argumentelor de necombătut.
Sayonara!
Alo!
Nu face pe breazul.
volvo este cel mai anost produs din evantaiul ofertelor disponibile in Calea Lactee.
Sayonara!
La confort ce sa zicem
Dar la siguranța. Sa comparam un XC90 cu Mazda asta CX 80
Volvo 3 - Mazda 0
Alta noutate va fi posibilitatea ca fiecare ocupant al masinii, nu doar soferul, sa aiba langa scaun un kit cu schimbator de cutie manuala fake, volan fake si 3 pedale fake. Cine considera 3 pedale insuficiente, va putea adauga pana la un maxim de 10. Facem totul pentru placerea condusului, iar pasagerii trebuie si ei prinsi in povestea jinba ittai.
Daca tot ati comentat ca vopseaua noastra tine mai putin decat oja de unghii a doamnelor, o alta noutate in configurator, unica pe piata, va fi optiunea de fara vopsea, va vom oferi doar grund pe tabla si atat, mai facem si noi o economie. Pentru aceasta optiune nu va trebui sa platiti nimic.
Nu in cele din urma, pentru ca ne-ati criticat si spatiul interior al masinilor noastre, de acum inainte fiecare Mazda va veni in standard dotata la interior cu doi luptatori de sumo, pe care obligatoriu va trebui sa ii adoptati ca tamagotchi. Ramane apoi la latitudinea clientului cum va valorifica eventualul spatiu ramas si speram ca cu aceasta ocazie va veti reconsidera critica despre spatiul interior al masinilor noastre, prin adresarea de scuze publice. In caz ca nu o veti face, vom trimite yakuza dupa voi oriunde v-ati afla, pentru a va indesa pe gat cel mai iute posibil wasabi japonez.
Mazda
Crafted in Japan
Eu le doresc succes și celor care nu au condus încă o Mazda… să nu ezite, cine știe poate le va plăcea.
Felicitari pentru comentariu, m-ai facut sa rad in hohote la serviciu!!!