Nissan readuce la viață conceptul Micra 350SR: hot hatch cu motor amplasat central

de Tiberiu Safta
Sambata, 17.05.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nissan a readus la viață vechiul concept Micra 350SR pentru a marca 23 de ani de la debutul celei de-a treia generații Micra. Conceptul, prezentat pentru prima dată în 2003, primește acum mai multe modificări pentru a ține pasul cu vremurile actuale.

În 2003, Nissan a prezentat lumii întregi conceptul Micra 350SR. Acest concept, creat de britanicii de la RML Group, se bazează pe cea de-a treia generație Micra, lansată în 2002 și este un hot hatch cu un motor amplasat central. Acum, 22 de ani mai târziu, Nissan a decis să readucă la viață acest concept sub forma unui restomod.

Conceptul în forma sa actuală, primește acum o vopsea nouă, gri în combinație cu albastru. Această combinație înlocuiește vechea vopsea predominant roșie în combinație cu gri. De asemenea, conceptul vine dotat cu faruri LED noi, care fac trimitere la noua generație pur electrică a lui Micra. Inclusiv jantele sunt noi, fiind vorba de jante RAYS de 18 inch vopsite în negru.

Interiorul este în mare parte neschimbat față de forma originală a conceptului. Singurele noutăți sunt scaunele sport noi, un ecran central tactil de 9 inch și difuzoare audio noi.

Motorul lui Micra 350SR este exact același ca și în 2003. Vorbim aici de un motor V6 de 3.5 litri preluat de la vechiul Nissan Murano.

Acest motor dezvoltă circa 300 de cai putere.

via Nissan

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru