Noua ediție specială Ford Capri Collection: vopsea specială, inspirată de vechiul model

de Tiberiu Safta
Joi, 12.03.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford a lansat o ediție specială nouă pentru Capri. Aceasta se numește Capri Collection și este inspirată de legendarul model de performanță produs până în 1986. Totodată, Ford Capri primește o baterie nouă, mai mare și un motor mai puternic.

Constructorul american a pregătit o ediție specială nouă pentru electricul Capri. Noua ediție specială se numește Capri Collection și a fost creată pentru a aduce un omagiu modelului de performanță original cu același nume, produs între 1968 și 1986. Cu această ocazie, Ford introduce și câteva noutăți tehnice, cum ar fi o baterie mai mare și un motor electric mai puternic.

VOPSEA SPECIALĂ EXCLUSIVĂ

Noul Ford Capri Collection este vopsit în nuanța exclusivă de albastru Tribute. Mai multe elemente ale caroseriei, cum ar fi pragurile laterale și eleronul, sunt vopsite într-un negru contrastant. Noua ediție specială primește și un desen exclusiv sub forma unei dungi negre groase, care se prelinge din vârful capotei până în bara de protecție din spate.

Jantele măsoară 21 de inch și au un design care este exclusiv pentru noua ediție. Acestea sunt vopsite parțial în negru satinat.

În habitaclu, Ford Capri Collection primește tapițerie neagră Onyx cu accente albastre Tribute vizibile în părțile laterale ale scaunelor, pe soundbar-ul de pe bord și pe centurile de siguranță.

Pe bord și în consola centrală este vizibil un model distinctiv vopsit în pătrățele negre și albastre. Scaunele includ și o inserție cu dungi verticale care reflectă design-ul exterior.

AUTONOMIE MAI MARE

Pe lângă noua ediție specială, Ford a pregătit și câteva actualizări mai importante pentru Capri. În primul rând, versiunea Standard Range primește o baterie LFP nouă, care oferă o autonomie de 463 de kilometri, mai mult cu 17% față de până acum. De asemenea, această versiune primește acum un motor electric de 190 de cai putere și 350 Nm, ceea ce înseamnă un sprint de la 0 la 100 km/h în 8 secunde.

Alte noutăți introduse pe Ford Capri sunt: sistem de recunoaștere a semafoarelor, noul sistem Reversing Assist, Trained Park Assist, Driver State Assist, One-Pedal Drive în standard, un sistem Pro Power Onboard cu încărcare de până la 2.3 kW, noul pachet Travel Pack și un sistem multimedia SYNC Move actualizat cu o temă de design nouă.

Noua ediție specială Ford Capri Collection poate fi comandată și în România începând de astăzi.

Prețul de pornire este de 40.750 euro.

via Ford

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru