Drivetest Nissan Juke (2010-2014)

1.5 DCI Acenta
Nissan Juke (2010-2014) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Joi, 20.10.2011
Noua tendinţă

Nissan Juke este oferit şi într-o versiune diesel, alături de trei niveluri de echipare - deja "clasicele" Visia, Acenta şi Tekna. Am testat versiunea de mijloc a gamei Juke, Acenta, în compania unei motorizări 1.5 dCi de 110 CP. Infuzia de cuplu motor i se potriveşte ca o mânuşă lui Juke, cu toate că am fi dorit ca modelul să fie oferit şi în compania unui sistem de tracţiune integrală. Oare nivelul de echipare de bază îl face pe Juke să fie mai puţin funky? Să vedem.

Nissan Juke (2010-2014)
1.5 DCI Acenta

  • Pret de pornire 15.490 €
  • Pret model testat 19.340 €
  • Taxa auto 220 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Unitatea 1.5 dCi a lui Juke dezvoltă 110 CP la 4.000 rpm şi 240 Nm la 1.750 rpm. La prima vedere, pare că motorul este identic cu cel al lui Dacia Duster. Ei bine, nu-i aşa. Unitatea utilizată în gama Duster furnizează cuplul motor maxim la 2.000 rpm, nu la 1.750 cum este cazul motorului de faţă. Pe lângă faptul că oferă cuplul maxim "mai jos", Juke 1.5 dCi se bucură şi de o transmisie manuală cu şase trepte etajată foarte bine. În mod evident, aceasta este optimizată pentru economia de carburant, dar nu am avut cum să nu observăm cursa scurtă a schimbătorului de viteze şi precizia timoneriei.

Deşi un Citroen C3 Picasso cu o motorizare comparabilă are acelaşi nivel de putere şi acelaşi nivel de cuplu motor, modelul nipon îi este superior la reprize, totul mulţumită etajării transmisiei. În segment mai există şi Mini Countryman Cooper D, de 1.6 litri şi 112 CP, care se mândreşte cu un cuplu ceva mai mare, la aceeaşi turaţie. Acesta din urmă ar trebui să ofere reprize şi mai bune decât Juke, dat fiind nivelul superior de cuplu motor pus la dispoziţie. Niciunul dintre cele trei modele nu are tracţiune integrală în versiunea comparată, şi toate trei au transmisii manuale cu şase trepte şi tracţiune faţă, deci comparaţia vine la fix.

Deşi Juke este mai bine antifonat decât un Duster şi decât versiunea Cooper SD (2.0 diesel) a lui Countryman, prezenţa motorului diesel se face simţită în unele momente. 

Consum

Nissan Juke 1.5 dCi are un consum mixt de 4.9 litri la sută. Cu rezervorul său de 46 de litri, autonomia teoretică este foarte apropiată de 1.000 de kilometri. Mini Countryman Cooper D 1.6 se mândeşte cu un consum mixt de 4.4 litri la sută şi are un rezervor de 47 de litri. În acest caz, modelul britanic are o autonomie teoretică de 1.000 de kilometri în ciclul urban (unde are un consum declarat de 4.7 litri la sută), ca să nu mai vorbim de mediul extrauban, unde are un consum declarat la 4.2 litri la sută. Kia Soul 1.6 DSL are un consum mixt ceva mai mare, de 5.2 litri la sută, iar rezervorul are 48 de litri.

În cadrul testului nostru, Juke 1.5 dCi a înregistrat un consum urban situat între 5.5 şi 7.6 litri la sută, în funcţie de cât de aglomerat a fost oraşul. Ambele valori au fost obţinute într-un stil economic de condus. Dacă ne grăbim, consumul urcă până la 8.9 litri la sută. În regim extraurban, Juke diesel a consumat 5 litri la sută, fără să depăşim pragul de 100 km/h. Dacă rulăm pe autostradă în treapta a şasea, la 2.500 rpm şi 120 km/h, Juke va afişa un consum de 6.7 litri la sută.

Performanţe

Atât Nissan Juke 1.5 dCi, cât şi Citroen C3 Picasso 1.6 HDi 110 au nevoie de 11.2 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Monovolumul franţuzesc poate să atingă apoi o viteză maximă de 183 km/h, în timp ce Juke se opreşte din accelerat la 175 km/h. Transmisia modelului nipon are primele două trepte ceva mai scurte decât ne-am fi aşteptat de la un diesel, ceea ce îl face deosebit de sprinten până la 60-70 km/h. Kia Soul intră şi el la capitolul rivali, cu toate că atinge suta în 11.6 secunde şi accelerează până la 178 km/h.

Mini Countryman Cooper D 1.6 îi întrece pe toţi, modelul britanic fiind capabil să atingă suta în 10.9 secunde şi să accelereze până la 185 km/h. În plus, britanicii oferă şi o versiune de 143 CP a lui Countryman diesel.

Interior

Întâlnirile precedente cu Nissan Juke vizau versiunea de echipare Tekna. De data aceasta, ne-am întâlnit cu un model în versiunea Acenta. Materialele sunt aceleași, dar lipsește interfața multimedia cu touchscreen. În schimb, părțile bune și părțile rele au rămas.  Aşadar, am avut aceeaşi consolă centrală inspirată de carena unei motociclete, aceleaşi scaune sport (optarea pentru pachetul sport include şi consola vişinie, în caz contrar primiţi o consolă gri) şi aceleaşi materiale la bord.

Ne păstrăm în continuare nemulţumirea privind suportul lateral al scaunelor din faţă, potrivit la rularea liniştită, dar deranjant dacă abordezi un stil mai sportiv de condus. Locurile din spate sunt potrivite pentru cei care au o înălţime mai mică de 1.80 metri, în special pe distanţe lungi. Portbagajul lui Juke oferă 251 de litri, cu 100 mai puţin decât cel pe care îl are Countryman. Citroen C3 Picasso este liderul segmentului în materie de volum al portbagajului, cu 385 de litri.

Preţ de achiziţie

Nissan Juke porneşte de la 15.490 de euro cu TVA inclus pe piaţa din România. Cea mai ieftină versiune diesel este reprezentată de nivelul de echipare Visia, care are un preţ de pornire de 18.090 euro cu TVA inclus. Nivelul de echipare testat de noi, Acenta, are un preţ de pornire de 19.340 de euro cu TVA inclus. Cei cu spirit practic ar spune că un client şi-ar putea cumpăra un Dacia Duster 1.5 dCi 110 CP şi tracţiune integrală contra acestei sume, cu toate elementele din lista de dotări opţionale bifate pe fişa de comandă. Clienţii lui Juke nu sunt şi nu vor fi clienţi de Duster, deoarece prima categorie preferă să iasă cât mai mult în evidenţă şi nu are nevoie nici de capacităţi off-road, nici de atât de mult spaţiu.

Avantajul lui Juke este că Mini Countryman Cooper D 1.6 are un preţ de pornire de 25.544 cu TVA inclus pe piaţa din România, deşi rivali precum Kia Soul sunt semnificativi mai ieftini. Citroen C3 Picasso are un preţ de pornire mai mare decât cel mai ieftin Juke diesel atunci când vorbim de versiunea HDi de 110 CP, aceasta fiind vârful gamei în cazul constructorului francez, dar este mai ieftin decât versiunea mid-range a lui Juke diesel.

Siguranţă

Juke a primit cinci stele la testele de siguranţă ale EuroNCAP în 2011. Protecţia pasagerilor adulţi a fost cotată la 87%, în timp ce protecţia copiiilor a fost cotată la 81%. Pietonii sunt protejaţi în proporţie de 41%, iar nivelul de asistenţă al sistemelor de siguranţă active a primit 71% din punctele disponibile.

În standard, Nissan Juke are ABS şi EBD cu asistenţă la frânare, dar şi şase airbag-uri (faţă, laterale, cortină) care ajută pasagerii din faţă în caz de accident. Sistemul ESP este şi el prezent în lista de dotări standard, iar limitatorul de viteză şi tempomatul te asistă la călătoriile mai lungi.

Ţinută de drum

Fiind vorba de un crossover, trebuie să te aştepţi din start la o gardă la sol ridicată şi la o suspensie mai puţin sportivă. Juke oferă o suspensie relativ fermă, alături de o ţinută de drum relaxată şi o gardă la sol ridicată. Cea din urmă este perfectă atât în oraş, cât şi pe drumurile de calitate proastă, unde poţi trece peste mici obstacole fără să te temi că vei lovi ceva. Din păcate, distracţia se termină când abordezi câteva viraje într-un stil mai sportiv, moment în care suspensia lui Juke şi garda sa la sol nu vor mai fi la fel de prietenoase.

Direcţia, în schimb, este precisă, iar cuplarea modului sport îi măreşte fermitatea, lucru unic la un model din acest segment. Singura subcompactă care oferă ceva similar este Alfa Romeo MiTo, dar aceasta este un hatchback,nu un crossover funky. Cât timp nu cauţi senzaţii tari în viraje şi n-ai pretenţii de off-road, Juke este un prieten pe cinste.

Vizibilitate

Curbele şi liniile atipice ale acestui model îţi creează câteva probleme de adaptare la gararea cu spatele în spaţii strâmte şi la spaţiile înguste în care te rogi să încapă partea din dreapta faţă. Cel puţin până când te obişnuieşti cu situaţia.Ne-au plăcut, însă, oglinzile laterale de dimensiuni generoase, care te ajută destul de mult. Oglinda centrală nu este deosebit de mare, dar nici nu are de acoperit o lunetă foarte mare.

În lipsa unei camere video pentru marşarier, gararea cu spatele necesită ceva mai multă atenţie şi un plus de încredere în senzorii de parcare. Recomandăm cu căldură optarea pentru sistemul multimedia cu cameră video activată la cuplarea marşarierului, ajută mult şi îmbunătăţeşte atmosfera de la bord atunci când nu te asistă la parcare.

Tehnologie

Spuneam ceva de atmosfera de la bord şi sistemul multimedia. Versiunile de echipare superioare ale lui Juke beneficiază de un sistem multimedia cu touchscreen, amplasat pe centrul bordului, care îi permite şoferului să urmărească imaginile captate de camera video pentru marşarier, să aleagă un traseu cu ajutorul sistemului de navigaţie sau să schimbe posturile de radio şi melodiile prin apăsarea ecranului.

Ne-am obişnuit rapid cu sistemul respectiv şi nu i-am mai dat importanţă după o vreme. Odată ce am urcat la bordul acestei versiuni a lui Juke, parcă nu ne-am simţit la fel de bine. Simţeam că lipseşte ceva şi unitatea audio cu display moncrom, pe fundal portocaliu, nu ne-a înveselit prea mult. Performanţele sistemului audio nu sunt nici ele excepţionale. Partea bună este că nu s-a renunţat la conectivitatea USB şi Bluetooth.

Design

Deşi au trecut multe luni de la lansarea lui Juke, modelul încă atrage priviri pe stradă. Chiar dacă exemplarul testat avea o culoare care ar fi trebuit să-l ascundă de ochii lumii, nu a fost cazul nici măcăr cu această nuanţă de maro. Indiferent dacă ne place cum arată sau nu, facem ce facem şi ne uităm la el.

Nu ne-a placut

  • Performanţe egale cu C3 Picasso, în ciuda transmisiei mai sportive
  • Comportament pe viraje
  • Imposibilitatea configurării unui diesel cu tracţiune integrală
  • Portbagaj mic, neplăcut la o călătorie lungă
  • Factor "Zgomot, Vibraţii, Duritate" perfectibil
Date tehnice - Nissan Juke (2010-2014) 1.5 DCI Acenta
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1461
Lungime mm
4135
Putere maxima CP (rpm)
110 (4000)
Latime mm
1765
Cuplu maxim Nm (rpm)
240 (1750)
Inaltime mm
1565
Viteza maxima km/h
175
Greutate kg
1285
Acceleratie 0-100 km/h s
11.2
Ampatament mm
2530
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
46
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
251
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Nissan Juke (2010-2014)

Ultimele teste

Comentarii (11)

  • imi place juke
    prefer o japoneza de la nissan oricand
    45 9
  • sufera de aceeasi problema ca dusteru la partea din spate, adica e neterminat, parca e facuta numai pe jumate treaba...ceva mai ondula si mai rotund, nu se putea??? parca-i taiat cu toporu!!! nici fata nu e stralucita, farurile alea rotunde zici ca-s de aro10...un pic de design ceva...
    11 38
  • Nu inteleg de ce ati amintit foarte putin de Kia Soul. Pentru ca, tinand cont de nivelul de pret, motor si dotari Soul ar fi concurent direct in comparatie cu Mini Contryman.
    Comparatia cu C3 Picasso mi se pare cam fortata, pentu ca C3 Picasso tinde spre categoria monovolumelor de clasa mica. Ori Juke seamana cu un 4x4 de clasa mica.
    21 14
  • Pentru o femeie mi se pare foarte ok masina. Nu inteleg de ce au preturile asa mari dar poate o vizita la dealeru nissan poate clarifica
    27 2
  • lovejuke
    juke se vinde bine
    http://www.automarket.ro/stiri/nissan-a-atins-cea-mai-mare-cota-de-piata-in-europa-din-istoria-sa-40990.html


    Nissan e cea mai vanduta marca japoneza in Europa in principal datorita lui Juke si Qashqai
    30 2
  • Nissan
    Mi se pare cam neinspirata decizia de a oferi tractiune integrala doar pe motorizarea turbo pe benzina...
    12 3
  • George
    Cutie romaneasca?
    Are cumva cutie de viteze romaneasca?
    6 25
  • Nissa nu mai e ce-a fost, are cutie si motor de logan facute la mioveni.
    6 28
  • ALOO...
    Bagati-va mintile in cap cu japoneza voastra, dci e logan curat terminati cu prostiile....
    3 16
  • autofan
    @iulianiulianb
    iar ai uitat medicamentele? calmeaza-te, juke e masina buna
    12 2
  • Cred ca tu esti miop, daca tu vezi CABINA asta masina?...., nu ti-ai pus picaturile in ochiu' ala bun, zici ca e tranvaiu' 17
    1 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru