OFICIAL: Maserati Grecale debutează în 16 noiembrie

de Alexandru Monenciu
Joi, 23.09.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul italian de automobile a anunțat data lansării pentru SUV-ul Grecale: 16 noiembrie. Așa cum spuneam anterior, acesta va avea și o versiune de performanță, Grecale Trofeo.

Prototipurile viitorului Maserati Trofeo (al doilea SUV din portofoliul mărcii italiene) au fost surprinse de multe ori în teste, iar presa a vorbit îndelung despre unul dintre cele mai așteptate SUV-uri ale anului. Acum avem și o dată de lansare oficială.

Constructorul italian de automobile va lansa modelul Grecale în 16 noiembrie, în cadrul unui eveniment special organizat la Milano.

Noul Grecale este construit pe arhitectura lui Alfa Romeo Stelvio, astfel că împarte mai multe componente cu acesta. Desigur, vor exista și diferențe între cele două. Spre exemplu, Grecale va fi disponibil cu motorizări pe benzină, hibrid și va avea chiar și o versiune pur electrică.

Așa cum spuneam anterior, clienții vor putea opta și pentru un Grecale Trofeo. Rămâne de văzut ce propulsor va ascunde acesta sub capotă, în contextul în care zvonurile vorbesc fie de o versiunea mai cuminte a motorului V6 twin-turbo care echipează modelul MC20, fie de un agregat de 2.0 litri micro-hibrid.

După debutul pe piață, noul Maserati Grecale va avea câțiva rivali de temut, inclusiv Porsche Macan și Jaguar E-Pace.

via Maserati

Comentarii (2)

  • Edikkk
    să vedem versiunea full electrică, că de twin turbo 800 cai şi micro hibrid nu interesază pe nimeni
    2 19
  • Nu intereseaza pe nimeni.
    Oare cine e nimeni de pe site-ul asta care nu e interesat de motoare?
    Sa-mi raspunda cineva, dar nu nimeni.
    12 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru