Feedback

Prezentare: Navara, cărăușul pur-sânge din gama Nissan

Publicat Miercuri, 03.05.2017
de Bogdan Mirică
Comenteaza 0
Cunoscută în special pentru SUV-urile și crossoverele din gamă, marca Nissan oferă un pick-up adevărat care în 2016 a primit o nouă generație. Faceți cunoștință cu Navara.

Rădăcinile lui Nissan Navara sunt adânc înfipte în istoria automobilului. Chiar dacă modelul pe care noi îl cunoaștem a apărut pentru prima dată prin anii '90, strămoșul său făcea valuri încă de la mijlocul anilor '50. Pe atunci se numea Datsun 120 și era primul pas pe care compania japoneză îl făcea în segmentul pick-up.

În deceniile care au urmat, Datsun 120 a dat naștere unor urmași de succes care au ajuns treptat în toate colțurile lumii. Astăzi, strănepotul său Nissan Navara este unul dintre cele mai populare pick-up-uri din lume și a fost deja ales ca fundament pentru alte două viitoare modele ale colegilor de alianță: Renault Alaskan și Mercedes X-Klasse.

Botezat după regiunea Navarre din nordul Spaniei, actualul Nissan Navara este la a treia generație sub acest nume. A fost prezentat în anul 2014 și de atunci este produs în Statele Unite, Spania, Africa de Sud, Tailanda, China, Malaezia, Mexic, Argentina și Egipt.

Exemplarele Nissan Navara care ajung și în România sunt produse la uzina din Barcelona, Spania, și sunt oferite publicului autohton, mare amator de dieseluri, cu un propulsor de 2.3 litri dCi. Acesta garantează două niveluri de putere: 160 de cai, atunci când vine cu o singură turbină, și 190 de cai atunci când vine cu două.

Motorul mai modest poate fi comandat doar cu o transmisie manuală cu șase trepte, în vreme ce opțiunea mai puternică are în lista de opționale și o transmisie automată. Actualul Nissan Navara poate fi comandat atât cu cabină simplă, cât și cu cabină dublă.

Indiferent de configurație, pick-up-ul oferă o gardă la sol de 20.8 centimetri, un unghi de atac de 30.6 grade și unul de degajare de 24.8 grade. Ieșirile în off-road sunt încurajate de o tracțiune integrală, cuplată doar atunci când terenul devine dificil. Pentru situații critice, Navara scoate la înaintare și un diferențial blocabil.

Masa totală a pick-up-ului se învârte în jurul valorii de două tone, însă, chiar și așa, modelul japonez promite un consum mediu de 6.4 litri/100 de kilometri. Culmea, pentru ambele versiuni de motorizare. Doar atunci când este selectată cutia automată valoarea medie urcă la 7 litri/100 de km.

Pick-up-urile de astăzi nu mai sunt doar niște simple vehicule utilitare. Ele încearcă să satisfacă și cerințele unui public modern, aflat în căutare de confort și conectivitate. Motiv pentru care, Nissan a instalat un sistem de camere cu vedere la 360 de grade pentru a manevra mai ușor mașina în spații înguste, o climatizare automată pe două zone, lumini LED diurne și un sistem multimedia ușor de folosit, cu conexiune Bluetooth, USB și Aux.

În cazul exemplarului care ne va fi alături în maratonul nostru prin țara soră Moldova, vom avea alături echiparea N Connect, adică penultima din lista Nissan. Aceasta va include un aer condiționat automat pe două zone, geamuri electrice și oglinzi electrice, închidere centralizată, șapte airbaguri, un sistem de frânare automată de urgență, comenzi audio pe volanul îmbrăcat în piele, faruri automate și cu funcție Follow Me Home, cameră pentru marșarier, pilot automat și limitator de viteză, ca să nu atragem atenția polițiștilor moldoveni. 

Cât privește provocările terenului dificil, roțile vor fi învârtite de motorul de 2.3 litri în versiunea de 160 de cai putere, suficienți să ne scoată din eventuale situații dificile.

Prețurile lui Nissan Navara pornesc de la 30.130 de euro pentru versiunea diesel de 160 de cai putere, nivel de echipare Visia, dar cu varianta de caroserie simplă. Cei care își doresc o cabină dublă pot începe să își facă socotelile de la 30.920 de euro. Practic, dacă vreți alte trei locuri în plus, plătiți aproximativ 800 de euro extra. Iar dacă vă gândiți fix la versiunea pe care o vom avea alături de noi, atunci ar fi bine să pregătiți 35.271 de euro. Vopsea metalizată inclusă. Nu că ne va ajuta la ceva pe coclaurile din Moldova.


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru