Toamna acestui an va marca un nou capitol pentru Bentley. În luna septembrie, marca britanică va lansa primul său model electric de serie din istorie. Acesta se va numi Torcal și va fi un SUV de dimensiuni mari.
Am văzut deja prima imagine cu noul model mai devreme în această vară. Acum, a venit rândul să vedem și primele imagini cu interiorul viitorului model electric. În imagine putem vedea un ecran central care este curbat la bază, în apropiere de consola centrală.

În acea zonă este vizibilă o comandă rotativă din care vor putea fi controlate mai multe funcții importante ale mașinii. De asemenea, sunt vizibile și câteva comenzi fizice pentru reglarea climei.
Deocamdată, Bentley nu a oferit mai multe detalii despre primul său electric. Cunoaștem doar că noul model va fi plasat în gamă sub Bentayga și va fi un SUV exclusiv electric. Lansarea noului Bentley Torcal va avea loc în septembrie.
via Bentley











Comentarii (0)