Skoda exclude transformarea mărcii într-un brand low-cost: "Nu vom fi noua Dacia"

de Daniel Popescu
Marti, 08.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda a exclus posibilitatea de a se transforma într-un brand cu modele mai accesibile, după modelul în care funcționează în prezent brandurile Dacia și Renault. "Nu vom fi noua Dacia", spun oficialii mărcii.

Grupul Volkswagen a anunțat la sfârșitul anului trecut că analizează opțiunea ca brandul Skoda să se adreseze în special piețelor din estul Europei.

Anunțul a generat numeroase speculații potrivit cărora Grupul Volkswagen ar putea decide să transforme Skoda într-un brand low-cost, după modelul existent în prezent în cadrului Grupului Renault între Dacia și Renault.

La vremea respectivă, Bernhard Maier, pe atunci CEO-ul Skoda, a negat informațiile și a precizat că "valorile brandului pentru spațiu, funcționalitate, raport calitate-preț și designul modern nu se vor schimba în viitor".

Între timp, Maier și-a pierdut postul de CEO din motive care nu au fost explicate de Grupul Volkswagen, iar locul său a fost luat de Thomas Schafer.

Acesta a reluat însă discursul predecesorului său și a exclus varianta ca Skoda să devină un brand low-cost pentru Volkswagen.

"Nu vom fi noua Dacia", a declarat el pentru publicația Hospodarske Noviny din Praga cu ocazia unei întâlniri cu jurnaliștii din Cehia.

Noile speculații vin pe fondul unei declarații recente a lui Herbert Diess, CEO-ul Grupului Volkswagen, care și-a exprimat nemulțumirea că Skoda "nu este suficient de agresivă" pe piețele de volum în concurența cu brandurile din Franța și Coreea de Sud. Declarația respectivă a fost interpretată ca un semnal că Skoda ar trebui să reducă prețurile mașinilor sale.

Via Hospodarske Noviny, Kleine Zeitung

Comentarii (4)

  • Nu se poate... Dacia nu e un brand low-cost...”are tata logan din 2006 și nu l a mâncat rugina”... in totalitate...hai ma ca toată lumea știe ce e cu Dacia... o mașina pentru oameni fără pretenții...
    15 9
  • Adevărul e că-n România mulți din lumea care ”știe ce e cu Dacia” se lăcomesc la niște sigle cu pretenții pentru care tac și-nghit muuuulte prin service, unii și pe la dezmembrări. Asta dacă nu se opresc la vreo Octavie deșelată prin vest pe care s-o venereze ca pe sfântul Passat.
    17 3
  • @Kap... nici tu nu știi ce știi dar sigur nu știi bine... am mai spus in alte comentarii când era vorba de taxa Oxigen...acum am un Euro 3 luat la fix 7 km și un Euro 6 luat la 3 km din câte îmi aduc aminte... asta pentru tine sa stiii ca o mașina nu prea ai cum sa o găsești la zero km... deși mulți spun “am luat-o la zero km”... iar mașinile mele nici măcar nu sunt din grupul VAG
    3 4
  • Ioeugen
    Plimba ursul tata ca aberezi.
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru