Skoda pregătește lansarea unui nou SUV electric în 2026: va avea 7 locuri

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 07.01.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul din Mlada Boleslav pregătește lansarea a două modele noi în 2026. Primul dintre ele este Epiq, cel mai accesibil SUV electric al mărcii. Cel de-al doilea este tot un SUV cu zero emisii, dar de dimensiuni mari, cu 7 locuri.

La începutul lunii septembrie, cehii de la Skoda au publicat primele imagini și informații despre viitorul Epiq. Este vorba despre cel mai accesibil SUV electric din gamă, un model cu care vom face cunoștință la jumătatea anului 2026.

EPIQ, CEL MAI ACCESIBIL SUV ELECTRIC Skoda

Viitorul Epiq va avea o lungime de 4.1 metri, va putea găzdui până la 5 pasageri, portbagajul va avea un volum de încărcare de 475 de litri și va putea acoperi până la 425 de kilometri cu o singură încărcare.

Reprezentanții Skoda au transmis că noul Epiq este primul model care adoptă pe deplin limbajul de design Modern Solid. Vorbim despre o grilă iluminată în partea superioară, semnătură luminoasă sub forma literei T și faruri poziționate mai jos, în bara de protecție.

Noul Epiq nu este singurul model pe care Skoda îl va prezenta în 2026. Constructorul din Mlada Boleslav a precizat că, la scurt timp după debutul lui Epiq, vom face cunoștință cu un alt SUV, tot electric, dar de dimensiuni mai mari.

Acesta din urmă va putea găzdui până la 7 pasageri, iar Skoda îl descrie ca fiind "apogeul limbajului de design Modern Solid".

Cel mai probabil vorbim despre cel mai mare SUV cu zero emisii din portofoliul cehilor.

Nu cunoaștem alte detalii, dar avem, totuși, două imagini teaser care dezvăluie semnătura luminoasă a farurilor și stopurilor.

via Skoda

Comentarii (3)

  • Epiq...
    FAIL.



    Quod Erat Demonstrandum
    0 6
  • Iarasi intreb unde e cererea de modele electrice care justifica avalansa de lansari. Piata europeana cu indulgenta e la 20% modele electrice. Si cu indulgenta poate visa la 30% pana in 2030. Doar in China cota BEV (fara PHEV) e peste 30% in conditiile in care au o avalansa de modele electrice ieftine care in restul lumii lipsesc cu desavarsire sau costa cat modele termice cu 1-2 clase peste
    1 1
  • @alex cu creier mic
    Pe cuvântul tău de clarvăzător?
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru