Spyker face apel în "procesul Saab" contra celor de la General Motors

de Mircea Meșter
Vineri, 21.06.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
După ce un tribunal american le-a dat dreptate celor de la GM în procesul intentat de Spyker, compania olandeză care cumpărase Saab de la GM va face apel. Americanii sunt acuzaţi de aruncarea voluntară a mărcii Saab în lichidare.

Continuă procesul în care Spyker, cumpărătorul Saab, acuză compania americană General Motors - fostul deţinător al mărcii suedeze - de faptul că a forţat falimentul brandului scandinav. Începută în vara anului trecut, acţiunea în justiţie a ajuns la verdictul primei instanţe, care le-a dat dreptate celor de la General Motors. Spyker anunţă însă că va face apel.

Spyker a cerut în instanţă daune de 3 miliarde de dolari deoarece General Motors a blocat vânzarea Saab către compania chinezească Youngman. Vânzarea Saab dinspre Spyker către Youngman era singura soluţie pentru salvarea de la lichidare a brandului, însă GM s-a opus atunci acestei mişcări, utilizându-şi dreptul de veto stabilit în contractul de achiziţie a mărcii dintre americani şi compania olandeză. Fără acordul GM, vânzarea Saab către marca chineză nu a mai avut loc, iar brandul suedez a intrat ulterior în faliment şi în insolvenţă.

Urmareste Automarket
Conform declaraţiilor oficialilor GM din acea perioadă, americanii s-au opus vânzării Saab deoarece Youngman ar fi pus mâna pe tehnologie şi platforme GM, iar compania asiatică este una dintre concurenţii General Motors pe piaţa chineză.

În motivarea curţii americane care a dat primul verdict se arată faptul că GM a avut dreptul contractual de a aproba sau de a respinge propunerea de vânzare a mărcii Saab, deci cererile Spyker sunt inutile.

● FEATURE: Saab - vârfurile şi căderea unui mare brand auto

via Automotive News (înreg.)

Comentarii (2)

  • Problema pare simpla la prima vedere, dar complicata in fond......Defuncta corporatie GM a gresit teribil preluand Saab in 1990. Insasi ideea achizitiei a fost inepta in substanta ei. Nu existau similitudini ideologice intre cele doua entitati: suedezii mizau pe motoare turbo pe benzina de 2.0 si 2.3 litri, americanii pe cu totul altceva. Nici clasele abordate nu se potriveau, exceptand oarecum 9000, pe care GM o receptase asa cum era de fapt: "large luxury car". Saab nu avea nevoie de o "corcire" cu Opel. 900 NG a semnificat "un dezastru", dupa cum au afirmat chiar inalte oficialitati GM, dupa multi ani de la evenimente, cand nu mai erau implicate in structura de conducere. Dar fiecare a aruncat vina pe Comitetul Director al corporatiei din Detroit. Cauza colapsului lui Saab nu poate fi presupusa ca fiind vreo conspiratie clocita, premeditata inainte de 1990! N-au existat intentii malefice. Doar "bad management". Asa s-a brodit! Soarta......
    Compania actuala (RIGM) incearca doar sa-si apere imaginea in mod judicios! Si drepturile. Daca Youngman ar fi acaparat Saab, chinezii s-ar fi folosit, mai mult ca sigur si in mod indirect si......gratuit, de motoarele, platformele si tehnologiile......Opel, prezente pe 9-3 facelift si 9-5 ultima generatie. Daca le-ar fi cumparat direct de la americani, n-ar fi fost niciun obstacol in calea intelegerii amiabile, dar ultimul proprietar de drept al lui Saab s-a numit......Justitia suedeza. Care, desigur, nu era abilitata pe competente tehnico-automobilistice. Aaa, poate invoca cineva gradul de partinire al Justitiei americane in procesul Spyker versus RIGM? Dupa cum scrie si in articol, aceasta n-a facut decat sa argumenteze o clauza a contractului semnat intre RIGM si Spyker in 2010. Ce despagubiri morale a pretins ulterior Victor Muller? 3 miliarde de dolari ?! Haideti sa nu ne pierdem uzul bunei-cuviinte! Eu cred ca, in spatele liderului firmei olandeze, inca mai activeaza mafiotul rus Vladimir Antonov (certat cu legea in ultima vreme), care o fi vrand sa-i pice din senin o caruta cu lovele de la statul american (oricum n-ar putea sa plateasca RIGM). Sa presupunem prin absurd ca Spyker ar castiga la apel. Ce-ar face cu banii obtinuti? Ar investi in Saab? Marca nordica se afla acum in custodia lui NEVS, o companie distincta e Spyker, practic fara nicio tangenta! Deci nu incape niciun dubiu ca nu Saab ar fi partea beneficiara in eventualitatea unei victorii finale a olandezilor. Insa ceea ce ar trebui intrebati Muller & Antonov este: nu cumva legea drepturilor de autor are aplicabilitate universala? Poate ca atarna mai greu in balanta adevarului decat motivarea Curtii americane legata de acel contract......Sa intervina vreun jurist de meserie si sa ne lamureasca in termeni legali, altfel vorbim discutii!
    9 3
  • florin
    foarte pacat si trist ca oricare ar fi rezultatul, SAAB nu are de castigat NIMIC! ..
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru