GM va înregistra pierderi de 1.6 miliarde de dolari

de Silvian Irimia
Marti, 14.10.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
General Motors a anunțat că va înregistra pierderi de 1.6 miliarde de dolari legate de reducerea planurilor de producție pentru vehiculele electrice.

Producătorul a subliniat impactul pe care diminuarea sprijinului guvernamental federal pentru mașinile electrice îl are asupra constructorilor auto americani.

Potrivit unui raport, 1.2 miliarde de dolari din această sumă reprezintă ajustări contabile fără impact direct în numerar rezultate din revizuirea capacităților de producție a mașinilor electrice. Restul costurilor sunt legate de anularea contractelor și de încheierea unor acorduri comerciale asociate investițiilor în segmentul electric și vor avea un impact financiar direct.

GM a avertizat că reevaluarea operațiunilor sale de producție este încă în desfășurare și că este posibil ca în trimestrele viitoare să apară noi pierderi contabile care vor afecta rezultatele financiare. Acțiunile companiei au scăzut cu 3.3% înainte de deschiderea bursei din New York.

Constructorii auto își recalibrează investițiile și planurile de producție pentru vehicule electrice, în condițiile în care politicile administrației Donald Trump aduc volatilitate pe piața auto americană.

Administrația a eliminat creditele fiscale pentru EV-uri la sfârșitul lunii trecute.

De menționat, compania a programat întreruperi de activitate în decembrie la fabrica din Tennessee, unde produce modelele Cadillac Lyriq și Vistiq, urmând ca din ianuarie până în mai să opereze cu un singur schimb.

Producătorul auto a declarat că face aceste modificări strategice pentru a-și alinia producția la creșterea mai lentă a industriei vehiculelor electrice și la cererea actuală a clienților.

via Reuters

Comentarii (1)

  • Este foarte normal sa fie reduceri de productie dupa retragerea subventiilor guvernamentale.
    Vanzarile au crescut anormal pe August - Septembrie, din moment ce clientii s-au grabit sa mai prinda subventiile inainte de data limita. O companie serioasa si-a prevazut totul in lantul de aprovizionare cu luni de zile si in consecinta si-a ajustat productia.
    Normalitatea va veni din Ianuarie-Martie 2026 cand se vor linisti apele si fluxul normal isi reia cursul. Asta daca bine inteles trumpica si gasca nu vin cu alte gaselnite sa propteasca in continuare industria petroliera.
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru