În 1970, adică în urmă cu 55 de ani, japonezii de la Suzuki prezentau modelul Jimny LJ10. Tot atunci a început și povestea sistemului 4x4 al producătorului nipon, sistem care, după peste cinci decenii de îmbunătățiri, a ajuns să fie cunoscut sub denumirea de Allgrip.
Așadar, Suzuki Jimny LJ10 a debutat în 1970 și a fost primul off-roader autentic, din segmentul mic din Japonia. Doi ani mai târziu a apărut LJ20, care era echipat cu un motor răcit cu lichid. Apoi, în 1974, a fost prezentată versiunea LJ50, care ascundea sub capotă un motor de 550 centimetri cubi, cu trei cilindri.
Ultimul model din generația LJ a debutat în 1977: este vorba despre LJ80. În premieră, acesta era echipat cu un motor în patru timpi. În total, seria LJ a fost comercializată în 243.000 de exemplare, fiind disponibilă în 109 țări.
Tracțiunea integrală începea să aibă din ce în ce mai mulți fani, iar Suzuki a fost pregătit pentru această nouă etapă. A doua generație Jimny, denumită SJ410, a fost gândită pentru piața globală și a fost comercializată în aproape 1.7 milioane de exemplare.
Au urmat, apoi, a treia generație și a patra, cea din prezent.
Sistemul de tracțiune integrală de la Suzuki a fost îmbunătățit constant și a ajuns să fie cunoscut sub denumirea Allgrip.
El s-a regăsit și pe alte modele, cum ar fi X-90, Vitara, SX4, S-Cross, Swift, Ignis și Across.Evoluția naturală a sistemului de tracțiune integrală Allgrip este, desigur, versiunea Allgrip-e, pe care o regăsim pe electricul e Vitara. Sistemul integrează două motoare electrice, unul montat pe puntea față și unul pe puntea spate.
via Suzuki
Comentarii (1)