Feedback

Update: Un nou teaser video cu viitorul Maserati Ghibli Hybrid: modelul italian va fi prezentat în 16 iulie

de Cornel Șocariciu
Marti, 14.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Maserati continuă campania de promovare a noului Ghibli Hybrid. De această dată, italienii au publicat un teaser video care oferă imagini cu grila frontală a noului model.

Update: 14.07.2020

Maserati a publicat pe pagina oficială de Facebook un nou teaser video cu viitorul Ghibli Hybrid, primul plug-in hybrid dezvoltat de constructorul italian. În noul clip, Maserati oferă o serie de imagini cu grila viitorului Ghibli Hybrid, dar și cu semnătura luminoasă a farurilor. Prezentarea noului model echipat cu sistem plug-in hybrid de propulsie va avea loc în 16 iulie.

Știrea inițială: 11.07.2020

Lansarea lui Maserati Ghibli Hybrid va avea loc în 16 iulie în cadrul unui eveniment online care va începe la ora 14:00, ora României.

Între timp, divizia de marketing a producătorului italian continuă campania de promovare dedicată noului model.

De această dată, Maserati a publicat un scurt clip cu câteva detalii de caroserie pregătite pentru primul plug-in hybrid din istoria companiei. De asemenea, italienii oferă și o fotografie teaser care scoate în evidență viitorul logo folosit pentru a marca trecerea la un sistem de propulsie electrificat.

Viitorul Maserati Ghibli Hybrid va avea la bază versiunea Ghibli facelift.

Conform surselor apropiate companiei, versiunea restilizată a lui Ghibli va miza pe o grilă frontală modificată, va integra o capotă nouă și va primi faruri îmbunătățite. Designerii constructorului italian vor intergra și spoilere noi, dar și stopuri cu o semnătură luminoasă modificată.

Conform surselor, la interior, viitoarele Ghibli facelift și Ghibli Hybrid vor fi echipate cu ceva mai nouă versiune a sistemului de infotainment Uconnect, dar și cu un instrumentar de bord modificat.

Noul Ghibli Hybrid ar urma să fie echipat cu un sistem de propulsie plug-in hybrid format dint-un motor pe benzină de 2.0 litri și un motor electric.

În total, resursele livrate de sistemul PHEV ar urma să ajungă la circa 330 de cai putere.

Producția noului Maserati Ghibli Hybrid va demara până la finalul anului curent.

Comentarii (2)

  • netam-nissan
    ei asa da, vad ca AM mi-a ascultat dorinta si l-a botezat Gybrid adica un fel de ghibli+hybrid incuscriti - sper sa transmita si italienilor noua sigla de succes.
    7 0
  • 146434219
    @netam: :))) la tine m-am gandit cand am vazut greseala lor scuzabila....G e langa H pe tastatura si mai scapa mana.

    Dar era frumos sa fie denumit oficial Ghibrid.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru