Toyota, cea mai valoroasă marcă auto din lume și în 2026

de Tiberiu Safta
Joi, 05.11.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit noului raport Best Global Brands 2026, Toyota este cea mai valoroasă marcă auto din lume și în acest an. Brand-ul japonez este, totodată, a 9-a cea mai valoroasă companie din lume.

Cea mai valoroasă marcă auto din lume în 2026 este Toyota. Nu o spunem noi, ci raportul Best Global Brands 2026, realizat de către firma de consultanță Interbrand prin care sunt prezentate cele mai valoroase 100 de brand-uri din lume.

În rândul producătorilor de automobile, Toyota este cel mai valoros brand și în 2026. Marca japoneză a mai fost desemnată drept cel mai valoros brand auto și în 2023, 2024 și 2025. În acest an, producătorul nipon este evaluat la 59.5 miliarde de dolari, în scădere cu 19.9% față de 2025.

Totodată, în rândul celor mai valoroase 100 de brand-uri din lume, Toyota este pe locul 9. Pe primul loc în acest clasament este Apple, urmat de Microsoft pe locul 2 și Google pe locul 3. Amazon și Samsung sunt pe locurile 4 și 5.

Pe această listă se mai regăsesc alte 12 brand-uri auto. Mercedes-Benz este al doilea cel mai valoros brand de automobile și se află pe locul 20, fiind evaluat la 40.6 miliarde de dolari. Urmează BMW, aflat pe locul 22 și evaluat la 38.4 miliarde de dolari.

Celelalte mărci auto incluse în lista celor mai valoroase brand-uri sunt: Hyundai (29), Honda (45), Tesla (50), Ferrari (51), Audi (65), Porsche (66), Volkswagen (71), Kia (87), BYD (89) și Nissan (100).

via Interbrand

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru