Feedback

Volvo a înregistrat pierderi de 96 de milioane de euro în primul semestru: “Ne așteptăm la o revenire puternică în partea a doua a anului”

de Paul Cosma
Marti, 21.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volvo a raportat pierderi de circa 96 de milioane de euro în primul semestru, pe fondul pandemiei, însă constructorul este optimist că va avea o “revenire puternică” în a doua jumătate a lui 2020. În primele 6 luni, vânzările Volvo au scăzut cu aproximativ 21%.

Volvo a prezentat rezultatele financiare pentru prima parte a anului, cifrele fiind influențate negativ de criza COVID-19.

Constructorul a avut pierderi de aproximativ 96 de milioane de euro, iar veniturile au scăzut cu 14%, însă suedezii sunt optimiști cu privire la viitor.

“Declinul din primul semestru este unul temporar. Ne așteptăm la o revenire puternică în a doua jumătate a anului, cu ajutorul gamei Recharge de vehicule electrificate,” a declarat șeful Volvo, Håkan Samuelsson.

Volvo a vândut aproape 270.000 de mașini în prima jumătate a anului, în scădere cu 21% față de aceeași perioadă din 2019. Constructorul susține că există semne de revenire a vânzărilor în toate regiunile. Cele mai căutate modele Volvo au fost SUV-urile XC60, XC40 și XC90.

Via Volvo

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru