Volvo recheamă în service 460.000 de mașini la nivel global, din cauza unei defecțiuni la airbaguri

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 06.10.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit celor mai recente informații, Volvo recheamă în service peste 460.000 de mașini, la nivel global, din cauza unei probleme descoperite la airbag-uri. Acestea nu au fost furnizate de compania japoneză Takata.

Scandalul izbucnit la nivel global, din cauza airbag-urilor Takata, este departe de a se fi încheiat. Recent, BMW a anunțat că recheamă în service exemplarele Seria 3 E46 echipate cu airbaguri furnizate de compania japoneză.

Acum, Volvo anunță o acțiune asemănătoare, care afectează peste 460.000 de mașini la nivel global, potrivit celor de la CNBC.

Vor fi rechemate în service modelele S80, fabricate în perioada 2001 - 2006, și S60 produse între 2001 și 2009 și care sunt echipate cu airbag-uri Autoliv și ZF.

"În cazul unui accident care declanșează airbagul șoferului, poate avea loc o ruptură, iar cel de la volan poate fi lovit de fragmente din dispozitivul de umflare care pot provoca vătămări grave sau chiar moartea," se arată în documentul emis de National Highway Traffic Safety Administration din SUA.

Din cele 460.000 de vehicule, 259.383 au fost comercializate peste ocean. Din păcate, o persoană și-a pierdut viața din cauza acestei defecțiuni.

Așa cum era de așteptat, situația va fi remediată de Volvo, iar airbagurile defecte vor fi înlocuite pe cheltuiala constructorului suedez de automobile.

via CNBC

Comentarii (2)

  • Seriff
    Mainepoimaine cheama astia si cazanul lui Edikk sa ii schimbe airbag-urile.
    Aa, am uitat e non euro, nu are asa ceva.
    12 2
  • Bubi Mubi
    Si cand te gandesti ca volvo se vinde pentru safety first.

    Aia mergeau de 12-20 de ani cu arma mortala la volan, la pret de premium.
    10 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru